Diana Șoșoacă, reacție vehementă după ridicarea imunității în Parlamentul European: „Mă vor martir, dar nu mă înfrâng!”

Postat de pe 30 aprilie 2026

Autor: Oana-Medeea Groza

La „Fără Filtru, cu Jessie Baneș”, în premieră după o săptămână tensionată în Parlamentul European și pe scena politică românească, invitată a fost europarlamentara Diana Șoșoacă, lideră a partidului SOS România, care a vorbit despre decizia abuzivă a PE de a-i retrage imunitatea.

Europarlamentara Diana Iovanovici-Șoșoacă, una dintre cele mai controversate și vocale figuri ale curentului suveranist românesc, se confruntă în aceste luni cu una dintre cele mai tensionate perioade din cariera sa politică. Comisia Juridică a Parlamentului European a discutat recent ridicarea imunității sale parlamentare, decizie previzibilă ce a fost votată și aprobată în plen.

Ridicarea imunității Dianei Șoșoacă vine pe fondul unui val de tensiuni între instituțiile europene și mișcările suveraniste din mai multe state membre. În discursurile sale, europarlamentara a criticat constant atât sancțiunile împotriva Rusiei, cât și politicile de sprijin pentru Ucraina, acuzând Bruxelles-ul că subminează suveranitatea statelor naționale și impune „o ideologie globalistă și anti-creștină”. De asemenea, Diana Șoșoacă se declară convinsă că România este vizată de planuri de fragmentare teritorială și că una dintre mizele tăcute ale marilor puteri este „redesenarea granițelor europene”. În acest context, ea vede propriul caz ca parte a unui război simbolic între elite și popor.

Diana Șoșoacă susține că acuzațiile care i se aduc în Parlamentul European au o motivație clar politică și se leagă de pozițiile sale critice la adresa Uniunii Europene, a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, dar și de declarațiile sale privind politica internațională, în special conflictul din Ucraina. Ea afirmă că nu este anchetată pentru fapte penale, ci pentru opinii exprimate în plen sau în spațiul public, opinii care, spune europarlamentara, se înscriu în libertatea absolută de exprimare conferită de statutul de membru al legislativului european.

„Mi se ridică imunitatea pentru niște cuvinte spuse, mai ales de la tribuna Parlamentului European, acolo unde această imunitate este absolută. Nu poți să ridici imunitatea pentru o opinie”, a insistat Diana Șoșoacă.

Reacția europarlamentarei: „Sunt cea mai importantă suveranistă și vor să dea un exemplu”

Diana Șoșoacă consideră decizia un act de represalii politice, menit să intimideze vocea curentului suveranist emergent în Uniunea Europeană. Potrivit acesteia, interesele „puterii globale” și ale „liderilor europeni supuși Sistemului” urmăresc să suprime opoziția formată în jurul partidelor naționaliste și conservatoare, pe care ea le reprezintă.

Sunt disperați cei de la putere împreună cu Ursula von der Leyen și Metsola! Mișcarea suveranistă ia din ce în ce mai mare amploare, iar ei trebuie să dea exemplul celui mai important suveranist. Eu i-am înfruntat, iar pentru ei, sunt cea mai importantă suveranistă”, a declarat aceasta.

În plus, Diana  Șoșoacă afirmă că Parlamentul European se confruntă cu o avalanșă de cereri de ridicare a imunității: „Nu există plenară în care să nu se voteze ridicarea imunității a cel puțin cinci-șase eurodeputați. Este o practică generalizată.”

Ce riscă Diana Șoșoacă

Europarlamentara spune că se așteaptă la o reținere politică de 24 de ore, menită „să o înspăimânte”, dar afirmă că nu se teme și că eventualul dosar împotriva sa nu ar avea o bază juridică reală. „Probabil că va fi o reținere de 24 de ore, ca să mă intimideze. Dar și de dincolo de ziduri pot să vorbesc. Mi-au făcut prea multe dosare politice; îmi faceți un bine, mă martirizați!”, a spus ironic Diana Șoșoacă, precizând că a ajutat de-a lungul timpului foarte mulți deținuți, din postura sa de avocat, și că nu se teme de sistemul penitenciar. Tot ea susține că ridicarea imunității ar putea fi un pas premergător impunerii unui control judiciar, prin care autoritățile ar putea să-i limiteze libertatea de circulație sau dreptul de a participa la emisiuni și evenimente publice. „Vor să mă țină blocată, să nu pot pleca din București și să nu mai vorbesc. Dar nu o să mă oprească”, spune europarlamentara.

„Este o luptă între Sistem și popor”

În cadrul interviului acordat în cadrul emisiunii „Fără Filtru, cu Jessie Baneș”, Diana Șoșoacă a conturat imaginea unui sistem politic corupt, controlat de servicii secrete și structuri transnaționale, care ar încerca să reducă la tăcere vocile independente. Se prezintă ca o victimă a abuzului de putere și un simbol al rezistenței împotriva „dictaturii moderne”. „Ei cred că mă înfrâng, dar nu înțeleg că ceea ce fac mă transformă într-un simbol. M-au făcut martiră fără să vrea”, afirmă aceasta, adăugând că „vocea ei se va auzi mereu, chiar și din spatele zidurilor unei închisori”.

Diana Șoșoacă afirmă cu insistență că lupta sa este una „pentru adevăr, pentru Dumnezeu și pentru poporul român”, iar acțiunile împotriva ei sunt dovada că, în opinia sa, „Sistemul se teme de oameni liberi”. În fața acuzațiilor și a procedurilor de ridicare a imunității, europarlamentara nu dă semne de retragere, ci dimpotrivă, își consolidează discursul de rezistență.

Cu cât îmi dau mai multă durere și mai multă suferință, cu atât mă călesc mai tare. Dumnezeu are un plan cu mine și acest plan se va împlini!

Emisiunea „Fără Filtru, cu Jessie Baneș”, moderată de Jessie Baneș, poate fi urmărită în fiecare joi, începând cu ora 18.00, pe canalul de YouTube Fără Filtru cu Jessie Baneș, dar și pe toate platformele Radio Gold FM. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background