Liviu Alexa despre Trump la Davos, care sunt principalele concluzii și consecințele pentru Europa

Postat de pe 22 ianuarie 2026

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, de la Radio Gold FM, geopoliticianul Cozmin Gușă și jurnalistul Liviu Alexa au dezbătut pe marginea subiectelor politice și geopolitice la zi, printre care s-au numărat: prezența și discursul lui Donald Trump la Davos, care sunt principalele concluzii după declarațiile americanului, ce trebuie să reținem legat de consecințele pentru Europa, respectiv Operațiunea de (S)EXTORCARE a liderilor politici români în ultimele decenii, dacă și cum se mai poate ieși din acest context de șantaj total asupra aparenților decidenți români.

Jurnalistul Liviu Alexa și-a început analiza despre Forumul Economic Mondial de la Davos declarându-se șocat de amatorismul fără margini al consilierului Marius Lazurca, pompat cu un CV extraordinar și atribuindu-se merite ce l-ar fi putut propulsa în scaunul de director al unui serviciu secret al României, dar care a demonstrat, cu ocazia acestui eveniment, că este paralel cu sarcinile pentru care a fost angajat în staff-ul președintelui Nicușor Dan. Mai mult decât atât, România „nu mai este nici măcar în meniu” în cadrul negocierilor mondiale extrem de complexe, aflate în plină desfășurare, deci nu mai contăm deloc. Președintele nostru (oricum incapabil de a se ridica la nivelul unui astfel de eveniment) nu „umblă teleleu” și preferă să se ocupe de problemele presante din țară, în timp ce toți actorii politici importanți se zbat să primească un loc la Davos („antecamera viitorului lumii”, după cum a descris Liviu Alexa evenimentul), să se exprime și să participe.

După ce au constatat fail-ul politic cu personaje ca Ilie Bolojan și Nicușor Dan, francezii au rămas faultați și nu mai au putere să se impună în România, preluând cârma puterea germană. Așa se explică și faptul că USR-ul semnalizează pro-MERCOSUR, împotriva Franței. Și PSD-ul face un joc interesant, în plan intern anunțând faptul că „sare în barca Americii”, în timp ce la nivelul UE votează împotriva acordului UE-MERCOSUR, fiind singurul partid al coaliției care a votat împotriva Ursulei von der Leyen. Sorin Grindeanu nu are legăturile necesare cu Germania, nici vreun proiect politic mai amplu, vizând poziția de șef al unui serviciu secret. AUR-ul încearcă să puncteze politic în tabăra suveranistă, însă face un desant în capitala partenerului strategic, al cărui șef, Donald Trump, a desființat ideea de suveranitate a Venezuelei, prin acțiunile sale în forță din acel teritoriu.

Premierul Canadei, prin discursul său deja viralizat, prezintă și traduce noua paradigmă, în care lumea aparține Americii, Chinei și Rusiei, respectiv lui Trump, Xi Jinping și Putin. Marile puteri nu mai sunt interesate să mimeze diplomația și colaborarea cu statele care nu contează și care nu evoluează, ci își împart lumea în virtutea forței geopolitice de care beneficiază, fără drept la replică.

Operațiunea de (S)EXTORCARE a liderilor politici români

Liviu Alexa subliniază că, în calitate de jurnalist, nu are nimic împotriva comunității LGBT, însă consideră că vectorii publici ar trebui să-și asume statutul de bisexuali sau de homosexuali, pentru că altfel acesta devine o vulnerabilitate fructificabilă de către servicii sau structuri paralele acestora în șantaj și corupție. În ultima vreme, apar tot mai multe dezvăluiri despre personalități publice de la vârful puterii din România, legate de o astfel de vulnerabilitate ce poate fi folosită în „sextorcare”, prezentate în special de Cristian Rizea, dar și de alți jurnaliști, și, totuși, nu există nicio reacție din partea celor vizați, niciun drept la replică nu este emis și nimeni nu contestă informațiile apărute în spațiul public.

Securiștii care au promovat astfel de personalități publice șantajabile în baza (homo)sexualității lor au ales special astfel de oameni, pentru a-și asigura controlul asupra lor. Dar, mai mult decât atât, există și o categorie de oameni care s-au pretat la astfel de comportamente în mod intenționat, văzând în acest lucru o oportunitate de ascensiune și promovare rapidă.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background