Trump a anulat semnarea la Davos a acordului de 800 de miliarde de dolari privind reconstrucția Ucrainei după război

Postat de pe 21 ianuarie 2026

Statele Unite și Ucraina nu vor semna la Forumul Economic Mondial de la Davos acordul privind reconstrucția postbelică a Ucrainei, estimat la 800 de miliarde de dolari, așa cum era planificat inițial, a relatat Axios, citând o sursă ucraineană.

Potrivit acesteia, documentul urma să fie semnat de președinții Donald Trump și Volodimir Zelenski, însă întâlnirea dintre cei doi lideri a fost anulată, iar semnarea a fost scoasă de pe agenda forumului.

Un oficial american citat de Axios a declarat, însă, că nu fusese stabilită o dată concretă pentru parafarea acordului și că planul necesită în continuare ajustări și clarificări. Aceeași sursă a precizat că Trump ar putea avea totuși discuții cu Zelenski și cu mai mulți lideri europeni la Davos, dar fără așteptări privind progrese majore.

La rândul său, Zelenski a anunțat că rămâne deocamdată la Kiev, unde coordonează intervențiile autorităților pentru restabilirea alimentării cu energie electrică și căldură în mai multe regiuni afectate de recentele atacuri rusești. Președintele ucrainean a subliniat că „planul de prosperitate economică” și garanțiile de securitate sunt esențiale pentru Ucraina, însă o eventuală deplasare la Davos ar avea loc doar dacă toate documentele vor fi finalizate și dacă o întâlnire cu Trump ar produce rezultate concrete care să consolideze poziția Ucrainei și să apropie sfârșitul războiului.

Kievul a prezentat planul de reconstrucție economică la finalul lunii decembrie, descriindu-l drept crucial pentru „refacerea și readucerea vieții normale în Ucraina”. Documentul prevede investiții de 800 de miliarde de dolari pe parcursul a zece ani după încheierea războiului, o sumă de aproximativ patru ori mai mare decât PIB-ul Ucrainei de dinainte de invazie și are ca obiectiv atragerea masivă de investiții private.

Inițial, Zelenski spera să semneze acordul în timpul unei vizite la Washington, pe 21 decembrie, însă aliații europeni l-ar fi convins că Davos ar fi o platformă mai potrivită, potrivit surselor citate anterior de The Telegraph. În paralel, la Davos era așteptată și o reuniune între Trump și liderii așa-numitei „coaliții a celor dispuși”, care intenționau să obțină angajamente clare privind garanțiile de securitate pentru Ucraina.

Totuși, pe fondul disputei legate de Groenlanda și al amenințărilor lui Trump privind introducerea de tarife comerciale împotriva unor state europene, atenția forumului s-a mutat către acest dosar, relata Financial Times. Președintele Finlandei, Alexander Stubb, avertizase recent că criza Groenlandei riscă să „consume tot oxigenul” de la Davos, eclipsând războiul din Ucraina, deși, în opinia sa, un acord economic de reconstrucție ar fi fost „cel mai bun rezultat posibil” pentru Kiev în cadrul forumului.

sursă: ziua.md


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background