Atacul israelian coagulează lumea arabă – Liderii arabi sosesc la Doha
Postat de Gold FM Radio pe 11 septembrie 2025
Sheikh Mohammed bin Zayed Al Nahyan, președintele Emiratelor Arabe Unite a sosit miercuri la Doha la o zi după ce Israelul a lansat un atac aerian asupra unor oficiali Hamas, într-un gest de solidaritate, titrează Reuters.
Marți, Israel a lansat un atac aerian asupra unor oficiali Hamas reuniți la Doha, capitala Qatarului, printre care s-ar fi aflat și negociatorii principali ai unui acord de încetare a focului.
Potrivit unor surse Reuters, săptămâna aceasta mai sunt așteptați în Qatar, Prințul Moștenitor al Iordaniei, Hussein, care ar ajunge miercuri și Prințul Moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, va ajunge joi.
Vizitele nu au fost programate, reprezentând un gest de solidaritate regională în fața unui atac „criminal” așa cum a fost caracterizat de oficialii qatarezi.
Majed Al Ansari, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Qatarului a afirmat marți: „Acest atac criminal constituie o încălcare flagrantă a tuturor legilor și normelor internaționale și o amenințare gravă la adresa securității și siguranței cetățenilor qatarezi și a rezidenților din Qatar. Condamnând cu fermitate acest atac, statul Qatar afirmă că nu va tolera acest comportament imprudent al Israelului și continuarea perturbării securității regionale”.
sursă: ziuanews.ro