Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR: 5% din totalul voturilor au fost anulate
Postat de Gold FM Radio pe 12 iunie 2024
Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, susține că democrația este pusă sub semnul întrebării, în contextul în care 5% din voturile românilor exprimare la alegerile europarlamentare au fost anulate.
„Într-un stat condus de hoți, nu se putea altfel decât ca aceste alegeri să fie fraudate, pornind de la momentul comasării partidelor politice și comasării celor două tipuri de alegeri. Avem 500.000 de voturi care sunt anulate la alegerile europarlamentare, aproximativ 5% din totalul voturilor exprimate. Cu siguranță aceste voturi… nu s-au anulat nici de la PSD, nici de la PNL. Partidele mici sunt cele afectate de voturile ce au fost anulate în mod premeditat. În majoritatea secțiilor de votare din România, cheia nu a funcționat în sensul că numărul de cetățeni care s-au prezentat la vot nu coincide cu buletinele de vot care există în urne. Asta înseamnă că procesele verbale sunt fraudate și sub presiunea momentului și sub presiunea partidelor politice care conduc România au fost semnate în fals aceste documente”, a declarat Marius Lulea, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Bruxelles.
Prim-vicepreședintele AUR susține că premierul Marcel Ciolacu ar fi trebuit să își asume responsabilitatea, după haosul creat intenționat la alegerile de duminică și după toate tentativele de fraudă.
„Astăzi statul român este un stat capturat. De la cea mai mică secție de votare și până la nivelul BEC-ului și autorități electorale permanente, există persoane numite de către partidele politice și care nu îndeplinesc decât o misiune, aceea de a menține la purtere PSD și PNL. Premierul Marcel Ciolacu nu doar că conduce în mod catastrofal România, însă și aceste alegeri s-au desfășurat într-un mod catastrofal și fraudulos. Tocmai de aceea, în mod normal, într-o țară… Democratică și liberă, el și-ar fi prezentat demisia împreună cu tot guvernul. De aceea noi îi cerem demisia premierului Marcel Ciolacu”, a adăugat Marius Lulea.