Constantinescu: Vergil Chițac a abuzat de încrederea constănțenilor, nu și-a îndeplinit promisiunile
Postat de Gold FM Radio pe 6 iunie 2024
Horia Constantinescu: Vergil Chițac a abuzat încrederea constănțenilor, nu și-a îndeplinit promisiunile. Nici măcar în sondajul PNL nu e cotat cu mai mult de 30%!
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă la Radio Gold FM, Horia Constantinescu, candidat la primăria Constanței, a vorbit despre mandatul fostului edil al Constanței și toate neregulile din timpul acestuia.
Constănțenii sunt nemulțumiți de actuala conducere a orașului lor, fapt care se reflectă inclusiv în sondaje, sondajul intern al PNL cotându-l pe Vergil Chițac cu mai puțin de 30%. Cea mai mare greșeală pe care a făcut-o Chițac este abuzul de încredere în raport cu așteptările constănțenilor și faptul că a profitat de buna credință și implicit de naivitatea acestora. Toate promisiunile lui Vergil Chițac s-au dovedit a fi doar niște minciuni grosolane, iar oamenii au sesizat asta. Multe dintre proiectele pe care a reușit să le realizeze Vergil Chițac sunt făcute cu superficialitate, motiv pentru care au apărut probleme la foarte scurt timp după așa-zisa finalizare a lor. Singura realizare a actualului primar de Constanța pare a fi crearea unui grup de interese în jurul său, grup ce dorește acum menținerea sa în funcție.
Au fost probleme în mandatul lui Chițac inclusiv în pandemie, când peste 7 oameni și-au pierdut viața din cauza lipsei de măsuri prompte a edilului Constanței în ceea ce privește structura și funcționalitatea Spitalului de Boli Infecțioase. Incidentul s-a petrecut dintr-o neglijență a celor care ar fi trebuit să revizuiască sistemul de oxigen și sistemul electric, Horia Constantinescu semnalând la acel moment necesitatea unei acțiuni urgente în această privință. Vergil Chițac a folosit ca scuză faptul că nu a vrut să facă investiții pentru că urma să atragă fonduri europene pentru un spital modular, însă viețile omenești pierdute nu mai pot fi recăpătate, iar durerea familiilor nu va putea fi niciodată stinsă.
Constănțenii sunt foarte nemulțumiți de infrastructura orașului lor, glumind amar-ironic și asemănând Constanța cu Ucraina după bombardamente. Pentru reconstrucția bulevardului, Chițac a cheltuit sume de 2-3 ori mai mari decât primarul anterior, s-au găsit nereguli și în proiectul construcției unei promenade (finalizată în 3 ani). Horia Constantinescu își propune reorganizarea structurii primăriei, întrucât acum aceasta este infiltrată de oameni asupra cărora planează acuzații de corupție și de lipsă de integritate. Totodată, Constantinescu își propune să instaleze birouri ale primăriei în fiecare cartier, astfel încât reprezentanții primăriei să fie mai aproape de cetățeni, dar și să supravegheze mai îndeaproape proiectele în derulare. Dorește, de asemenea, instalarea unor magazine în proximitatea cartierelor, în care să se vândă exclusiv produse fabricate în România, la prețuri accesibile.
Referitor la creșterea alarmantă a nivelului consumului de droguri în rândul tinerilor și în contextul în care se consideră că cele mai multe dintre aceste substanțe interzise sunt aduse în țară prin Portul Constanța, Horia Constantinescu își dorește să introducă o campanie de conștientizare dedicată părinților, în permanentă colaborare cu autoritățile avizate. Totodată, Constantinescu este de părere că ar trebui impuse reguli stricte organizatorilor de festivaluri care obțin autorizații, tocmai pentru a se combate fenomenul consumului și traficului de droguri.
Emisiunea „Dincolo de propagandă”, moderată de Andrei Gușă, poate fi urmărită live în fiecare vineri începând cu ora 13 pe Facebook Radio Gold FM, dar și pe platforma goldtv.ro. Înregistrările integrale pot fi vizionate pe goldtv.ro, dar și pe pagina de Facebook a postului de radio, Radio Gold FM.