Ciprian Mega:Blocajul AUR vine din superficialitatea abordării și lipsa de cultură a liderilor lor.

Postat de pe 20 mai 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Ciprian Mega a descris rolul și modul implicării BOR în campania electorală.

În contextul în care multe formațiuni politice din statele europene s-au autoproclamat ca fiind suveraniste cel puțin în ultimii 2 ani, preotul Ciprian Mega a spus că nu crede că avem vreun partid cu adevărat suveranist în România. Ar trebui să reflectăm asupra acestei idei în marja atentatului asupra unui lider suveranist din Europa, adică asupra premierului slovac Robert Fico. Reacția celor de la AUR și a lui George Simion referitor la drama slovacilor a fost una destul de superficială, demonstrând că membrii partidului nu înțeleg cu adevărat ce înseamnă un discurs suveranist.

Politicienii care se recomandă ca fiind suveraniști se limitează cumva la o înțelegere precară și văd suveranitatea ca o stăpânire a propriei vieți și, prin extensie, ca drept al poporului de a decide organizarea statului. Se limitează la suveranitatea populară, dar mai există alte două dimensiuni: suveranitatea națiunii – adică dreptul națiunii de a se promova prin reprezentanți aleși, și suveranitatea statului – dreptul autorităților legitime de a lua decizii de promovare a intereselor națiunii. O națiune este un popor cu o conștiință, ori dreptul de a promova interesele națiunii este independent de interesele altor state. Ceea ce au făcut acum liderul AUR și AUR-ul ca partid a fost să demonstreze că nu înțeleg dimensiunea aceasta a suveranității și nu se pot recomanda ca partid suveranist, atâta timp cât ei nu au o doctrină, o ideologie clară”, a explicat preotul Ciprian Mega. Componenta culturală este absolut necesară pentru a te putea dezvolta ca entitate politică pe latura suveranist-conservatoare, ori AUR-ul și politicienii ce aparțin acestui partid au mari lacune. Totodată, ar trebui să le dea de gândit cetățenilor faptul că AUR-ul insistă să meargă la alegerile prezidențiale cu un candidat din interiorul partidului, părând să confunde noțiunea de notorietate cu anvergura. Din cauza acestor probleme interne, AUR-ul se lovește de un blocaj al creșterii.

La nivel superficial, cei din AUR au profitat de mediul ortodox și conservator pentru a-și coagula partidul. Din păcate, nu au venit niciodată cu propuneri serioase pentru oamenii care trăiesc și gândesc creștinește. Tocmai de aceea, în cazul AUR se impune nevoia unui lider, iar acesta nu pare a fi de găsit în interiorul partidului.  

Românii nu și-au găsit încă un președinte patriot deoarece și-au pierdut conștiința de neam!

La nivelul țării, biserica a susținut în general PSD-ul, în perioada alegerilor stabilindu-se și ajutoarele pe care bisericile le primesc în diferite localități. Liberalii sunt susținuți de cultele neoprotestante. Amestecul bisericii în politică demonstrează că nu este corect înțeleasă responsabilitatea creștină pentru vot. Părintele Ciprian Mega este de părere că biserica ar trebui să aibă o implicare transparentă, legitimând oameni, și nu partide (pentru că acestea nu au ideologii clare la momentul actual).

Lipsa de viziune este cea mai mare problemă a societății românești. Mai mult decât atât, a lipsit cu desăvârșire patriotismul și spiritul creștin în cazul liderilor pe care i-a avut România în ultimele trei decenii. Țara s-a confruntat cu un lung șir de trădări, care aduce și acum foarte multă suferință cetățenilor. Românii nu simt o nevoie acută de a pune în vârful țării un președinte profund ortodox, iar acest lucru se întâmplă pe de o parte din cauza lipsei de speranță, iar pe de altă parte din cauza neîncrederii (alimentată de CNSAS, DNA, dar și de presa aservită în special intereselor străine). „Toate acestea duc la o atrofiere a conștiinței de neam. Noi nu mai avem o conștiință de neam care să ne recomande ca națiune. Noi trebuie să reconstruim această punte a încrederii, a încrederii că putem să depășim acest moment al istoriei și să ne regăsim ca națiune. Trebuie să reconstruim acest confort cu propria origine. Instituțional, doar biserica a contribuit la acest proces”, a concluzionat Ciprian Mega.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background