Fost Ministru al Justiției interzice presei să publice articole și materiale despre el!

Postat de pe 27 februarie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” difuzată la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a prezentat decizia unei instanțe, care a interzis presei să vorbească despre o persoană publică, îngrădind astfel dreptul la liberă expresie și creând un precedent grav, care blochează demersurile justificate ale jurnaliștilor.

Tudor Chiuariu, fost Ministru al Justiției, în timpul căruia s-a iscat mega-scandalul dosarelor SIPA, a dat în judecată presa. Chiuariu a obținut în instanță o decizie prin care presa este obligată să nu mai vorbească despre el. Casa de avocatură Chiuariu & Asociații SCA a trimis un email redacției Newsweek România prin care membrii erau notificați că trebuie să respecte o ordonanță prezidențială a Tribunalului Argeș, emisă în aceeași zi, care le interzice publicarea oricărui articol referitor la fostul Ministru al Justiției și la soția sa judecătoare.

Au existat cazuri de șantaj sau presiuni exercitate în mod constant asupra presei din partea unor personaje cu un istoric penal amplu sau din partea unor persoane publice vinovate de diverse fapte mai mult sau mai puțin grave, însă niciodată nu s-a auzit de interzicerea completă a publicării de materiale despre un anumit individ. Asta creează un precedent periculos, încurajând și alte persoane să recurgă la măsuri similare împotriva presei.

„Atâta timp cât nu va exista o răspundere reală a magistraților și atâta timp cât va exista un CSM politizat, va fi plină justiția de personaje de tipul Ancuței Popovici, judecătoarea cazului crimei de la 2 Mai, care întreba de ce victima (decedată) nu este în sală sau de tipul lui Chiuariu, care cenzurează presa”, a concluzionat Iosefina Pascal.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background