Unirea politicienilor la paranghelii electorale, departe de români
Postat de Gold FM Radio pe 24 ianuarie 2024
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a expus frica fără de margini a politicienilor de cetățenii români, sesizabilă prin prisma evenimentelor organizate cu ocazia sărbătorii naționale a Unirii Principatelor Române.
Un prim exemplu concludent ar fi protestele recente, unde și-au făcut apariția politicieni din opoziție, care au fost primiți de către manifestanți cu reacții de respingere. În schimb, la aceleași manifestații, politicienii care aveau cu adevărat putere de decizie nu s-au sinchisit să coboare în mijlocul cetățenilor, cel mai probabil de frică. Astăzi, atât Iohannis, cât și Marcel Ciolacu au decis să meargă în Parcul Carol din București, pentru a participa la evenimentul organizat cu ocazia zilei de 24 Ianuarie. AUR, pe de altă parte, anunțase de vreo săptămână că va organiza o manifestație cu ocazia acestei sărbători naționale la Iași.
Dezamăgitor este că, pe seama acestei decizii a opoziției de a organiza un eveniment la Iași, președintele și premierul țării au decis să se „izoleze” în Parcul Carol. Prin această măsură, cei doi lideri s-au asigurat că se izolează atât de cetățeni, cât și de opoziție. Ciolacu s-a ferit să meargă la Iași, tocmai pentru că se temea să nu fie huiduit de oameni. Este o strategie de imagine destul de proastă, cetățenii apreciindu-i mai mult pe acei politicieni care au curajul să „înfrunte” masele sau măcar să fie asumați în fața oamenilor.
„Ieri v-am prezentat mega-paranghelia PNL, microrevelionul, cu 500 de membri PNL, inclusiv conducerea partidului, organizat de PNL Turda. V-am spus că așa se va desfășura anul electoral 2024: cu ocazia evenimentelor publice, a sărbătorilor naționale sau a evenimentelor de interes național sau chiar internațional, cetățenii vor fi ținuți la distanță de decidenți, tocmai ca să nu își asume riscul de a fi apostrofați. Dar, repet, pe termen lung le va dăuna. Vor deveni fie irelevanți, fie antipatici sau mai antipatici decât erau, pentru că oamenii îi vor percepe ca pe niște lași, ca pe niște aroganți care au pierdut orice fel de contact cu realitatea”, a explicat Iosefina Pascal. Mai interesantă este situația lui Nicolae Ciucă, al doilea om în stat, care s-a dus, totuși, la Iași, alături de opoziție. 2024 se prefigurează a fi anul în care partidele clasice vor scoate la vot doar activul de partid, atât cât mai e; în rest, se va merge pe ideea boicotării votului sub diferite forme: decredibilizarea opoziției sau prin mesaje de tipul „nu se va schimba nimic”, „toate partidele sunt aceeași mizerie”.
Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.