“Doctorul de mațe” ne învață cum să mâncăm de Crăciun ca să evităm problemele gastrice. Când e periculoasă ”pomana porcului”, de ce e de preferat curcanul, cu ce mâncăruri să combini vinul.
Postat de Gold FM Radio pe 21 decembrie 2023
Adrian Cătineanu, medic primar intern de gastroenterologie
Ne apropiem cu pași repezi de sărbătoarea binecuvântată a Crăciunului și apoi celebrarea Anului Nou. În această perioadă, mulți își schimbă complet dieta și au parte de decizii nu tocmai fericite. Mai ales cei care au ținut post, trecând apoi brusc la meniul de sărbători, își vor supune la mare stres intestinele, dar și organele care fac parte din tubul digestiv, ficatul și pancreasul în principal.
Dacă tot este să vorbim despre efectul mâncării asupra psihicului, despre axa creier-intestin, putem să dăm exemplu masa de Thanksgiving Day, sărbătoarea americană, stabilirea acestei sărbători a fost făcută de Abraham Lincoln pentru că ei nu aveau o sărbătoare a lor, națională, care să-i reunească în jurul mesei. O ziaristă a propus acest curcan rumenit ca și mâncare tradițională de Thanksgiving Day. Ce este interesant este faptul că carnea de curcan alături de lapte, de brânză, de nuci, de ton conține foarte mult dintr-un aminoacid care se numește triptofan. Dezideratul lor era să formeze o uniune atât în familie cat și în națiune, și se pare că carnea de curcan i-a ajutat în acest sens pentru că, așa cum spuneam, conținea foarte mult triptofan, iar triptofanul este degradat de microbiota intestinală mai departe în serotonină, care este cunoscută ca și hormonul fericirii, și melatonină, substanța care ne ajută foarte mult cu somnul dar are și multe multe alte valențe antioxidante, astfel încât consumul carne de curcan, dacă ai o microbiotă sănătoasă, te face să fii fericit, să te simți laolaltă cu toți ceilalți membri ai familiei, și într-un final să adormi fericit, așa cum se întâmplă la meciul de NFL care se desfășoară în timpul acestei sărbători.
Dar, există și altă cale de metabolizare a triptofanului atunci când ai parte de o microbiotă deficitară, defectuoasă, dezechilibrată, adică de o stare de disbioză, și atunci triptofanul se metabolizează pe alte două căi care pot să fie toxice atât pentru tubul digestiv, generând balonare, disconfort, diaree, dar și pentru creier, sintetizându-se substanțe cu adevărat toxice care pot genera anxietate, nervozitate și chiar atacuri de panică. Și atunci, dezideratul unei mese împreună, fericite, care să strângă legătura dintre membrii familiei, nu se realizează și totul se termină într-un fiasco.
Ce se întâmplă la noi? Legat de curcan, la noi mai sunt persoane care fac salata de boeuf cu carne de curcan, dar primordial la români este cu pomana porcului. Ce se întâmplă cu pomana porcului în stomac, mâncare care aduce o cantitate mare de grăsimi saturate? Ei bine, mai ales dacă carnea este prăjită în ulei, se generează o cantitate mare de endotoxină în interiorul intestinului, acea lipopolizaharidă care trece apoi în sânge, generând foarte multe toxicitate la nivelul ficatului și la nivelul pancreasului. Nu întâmplător, una dintre cele mai frecvente afecțiuni în timpul sărbătorilor este pancreatita acută. Un studiu desfășurat la Seul a pus în legătură directă gravitatea pancreatitei determinată prin examinare CT, și acolo era vorba de un scor Baltazar, cu cantitatea de lipopolizaharidă determinată în fluxul sangvin al acestor pacienți. În primul și-n primul rând, dacă știm că avem o suferință intestinală, că ne balonăm ușor, că avem tulburări de tranzit, că avem arsuri, că simțim uneori greață, este clar că avem de-a face cu o disbioză și atunci nu este cazul să exagerăm cu alcoolul, nu este cazul să exagerăm cu pomana porcului. Dacă totuși vrem să gustăm din pomana porcului, atunci am face foarte bine să combinăm carne de porc cu murături făcute în saramură și nu în oțet. De ce murături? Pentru că în procesul de murare, de maturare și fermentație a legumelor în soluție de saramură se înmulțesc foarte mult populațiile de lactobacili, niște probiotice, dar nu acestea ajung la nivelul intestinului, ci metaboliții acestui proces de fermentație, acizi organici care sunt hrană pentru microbiota noastră, astfel încât dacă avem un aport mare de carne, de grăsimi, de jumări, de cârnați, ș.a., murăturile, prin ceea ce conțin, vor atenua efectul în generarea unui sindrom de intestin permeabil.
Ce alte sfaturi vă mai dau? Dacă aveți o suferință intestinală nu combinați vinul cu cozonac și cu dulciuri, în general, pentru că o să aveți parte de un proces masiv de fermentație la nivelul intestinelor, care vor genera mult gaz și mult disconfort, inclusiv la nivelul creierului prin brainfog (ceață pe creier), dificultăți de concentrare. Dacă tot este să bem un pahar de vin, atunci ar fi bine să-l combinam cu brânzeturi maturate sau fermentate, cu nuci și lucrurile nu vor mai fi atât de intense.
Aveți grijă de voi și nu exagerați cu mâncarea, mai ales dacă știți că aveți o suferință intestinală. O să treacă sărbătorile, iar în episodul viitor vom vedea cum să facem un adevărat reset al florei și sănătății intestinale și cum să pornim pe un drum al dezvoltării unei microbiote reziliente, adică rezistente la schimbare, și atunci cu ocazia viitoarelor sărbători nu o să mai avem tot acest disconfort și o să ne putem bucura în liniște. Sărbători fericite, și multă sănătate vă doresc!