Scapă cioclii plandemiei, sau nu? Detalii despre dosarul de la DNA.
Postat de Gold FM Radio pe 27 noiembrie 2023
Autor: Oana-Medeea Groza
În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, jurnalista Iosefina Pascal a analizat scandalul dosarului cioclilor pandemiei, dezvăluind noi detalii importante din cazul investigat de DNA.
În comunicatul DNA se vorbește despre un prejudiciu de 1 miliard de euro și despre vina a 3 politicieni implicați în afacerea achiziției vaccinurilor: Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, foști miniștri ai Sănătății, și premierul Florin Cîțu. Din dosar lipsește Dan Barna, vicepremierul care a semnat în locul lui Alexandru Nazare, fostul Ministru al Finanțelor, pentru achiziția vaccinurilor. Un posibil răspuns, evidențiat de jurnalista Iosefina Pascal, ar putea fi faptul că Dan Barna s-a trezit că i-au fost închise ca prin magie dosarele de fraudă cu fonduri europene, investiții ce erau destinate unor programe pentru a ajuta copiii cu dizabilități. Se lucrează la dosarul achizițiilor frauduloase din pandemie deja de 2 ani, timp în care Dan Barna și-ar fi putut negocia libertatea în schimbul unor informații furnizate celor de la DNA despre afacerile cu vaccinuri din pandemie.
În pandemie a existat un grup de experți care propuneau atât măsurile de restricții, cât și strategia pentru campania de vaccinare, condus de Valeriu Gheorghiță. Consultanții din grupul tehnico-științific sunt cei care au elaborat strategia de comunicare într-o manieră deplorabilă. În cadrul acesteia erau prevăzute inclusiv finanțările către presă, artiști, influenceri și vectori publici care să promoveze vaccinarea. Același grup s-a ocupat și de recepționarea și ulterior de revânzarea, donarea sau distrugerea dozelor rămase neutilizate, prejudiciul putând fi chiar mai mare decât cel estimat de DNA. Componența grupului tehnico-științific poate fi consultată aici:
Pe listă se regăsesc numeroase instituții care nu activează în domeniul medical și persoane care lucrează în instituții militare. Aceștia sunt cei care au luat decizia achiziționării a 120 de milioane de doze de vaccinuri pentru o populație vaccinabilă de aproximativ 10 milioane de cetățeni. Comunicatul DNA nu face referire la numărul cetățenilor puși sub acuzare, ci vizează ridicarea imunității pentru 3 cetățeni: 2 foști miniștri și un senator. În dosar pot fi mult mai mulți oameni vinovați. Ar trebui anchetat inclusiv Raed Arafat, care s-a implicat în afacerea achizițiilor, dar și în campania de vaccinare. Pare că DNA-ul testează publicul, astfel încât să observe dacă subiectul corupției din pandemie mai suscită interesul cetățenilor, urmând noi dezvăluiri incendiare din mega-dosarul achizițiilor din pandemie.
Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.