6 decembrie 2020 – O lecție neînvățată

Autor: Sorin Berilă

“Nu doar cu pâine va trăi omul”

Matei 4: 4

6 decembrie 2020 – O lecție neînvățată

În dimineața zilei de 7 decembrie 2020, o știre dădea fiori reci pe spinarea membrilor și adepților principalelor partide de Sistem, vorbim de PSD, PNL și USR: “Partidul Extremist” AUR (după o sintagmă dragă publicațiilor G 4 Media și Hot News, însă niciodată argumentată) nu numai că trecuse pragul electoral, ci mai mult, luase un scor neverosimil, chiar și pentru adepții săi, apropiindu-se de 10%.

Privit ca un “incident de parcurs”, o criză care va trece de la sine, rezultatul a fost expediat rapid în derizoriu, iar votanții și simpatizanții AUR au fost acoperiți cu torentul de injurii și catalogări pe care le putem aștepta de la analiști și deontologi care nu au alt stăpân decât banul și nici alt crez decât interesul personal, fără ca cineva să facă o analiză onestă și în profunzime a crizei de sistem politic din România și fără să încerce să-i afle cauzele.

24 noiembrie 2024. După o campanie prezidențială semănând mai mult a joacă în curtea școlii, gen “Na-ți-o ție, dă-mi-o mie”, sau “Haideți să haidem să ne facem că ne prefacem”, în care câștigătorul părea știut, iar surprizele țineau doar de detalii, în corul sociologilor care susurau în urechile electoratului otrava stătută a sondajelor, o surpriză și mai mare a explodat. Nu numai că Marcel Ciolacu nu a ieșit pe locul prim, de unde urma să-l răpună fără emoții pe căpcăunul naționalist și retrograd ce va fi ocupat locul secund, dar în frunte s-a situat un candidat creditat cu șanse nule de a intra în finală și pe care aceiași sociologi îl expediau la “și alții”. Victoria fără drept de apel în primul tur al alegerilor prezidențiale a lui Călin Georgescu și prăbușirea candidaților de Sistem a venit ca un duș rece pentru unii, însă ca o pală de aer proaspăt pentru majoritatea românilor, sătui de aceleași partide care făceau aceleași promisiuni în campanie și aceleași jocuri la guvernare. Nu-i vorbă, că și prestația dezastruoasă și arogantă a lui Klaus Iohannis a ajutat mult la consolidarea acestei percepții.

Alegerile parlamentare desfășurate pe 1 Decembrie 2024 au confirmat acest trend de creștere a forțelor conservatoare, zise și “suveraniste” în timp ce partidele de Sistem și-au continuat reculul, care are toate șansele să se transforme în prăbușire.

Dacă partidul AUR a obținut în jur de 18 procente, mai mult decât PNL (14%) și la mică distanță de PSD (22%), dublându-și scorul electoral într-o legislatură, pe aceeași parte a eșicherului politic se situează, cu scoruri remarcabile, două partide nou apărute: SOS (7%) și POT (6%). Asta în timp ce un alt partid de Sistem, fraudulos încadrat ca fiind “de dreapta”, vorbim de USR, a obținut un chinuit 12%.

Însă nu scorurile de astăzi contează atât de mult. Ce este cu adevărat important și relevant, este trendul, sau tendința evoluției acestor partide. Toate partidele cu mesaj conservator sunt pe o curbă crescătoare, toate partidele mainstream se află pe una descrescătoare. Asta spune ceva. Astfel, este clar pentru oricine că partidele tradiționale nu mai conving, fiind toate percepute ca o portavoce cam dogită a Bruxelles-ului și că din contră, actorii politici și liderii anti-Sistem sunt tot mai ascultați și urmați. Explicațiile și argumentele principale ale criticilor acestor formațiuni: “Electoratul e incult”, “Alegerile au fost viciate prin mijloace electronice”, “Este mâna rușilor, sau a chinezilor”, sunt niște prostii scornite de minți rudimentare, care ne duc cu gândul la explicațiile lui Ceaușescu din timpul revoltei din Timișoara: “Este mâna agenturilor străine!”. Aceste argumente nu țin seama de un factor esențial: oricâtă propagandă ar fi direcționată spre un grup social, aceasta va avea efect nul dacă oamenii nu vor rezona cu acel mesaj și nu se vor regăsi în sinea lor de aceeași parte a baricadei. Este ceea ce s-a întâmplat în România în ultimii ani, iar tendința este de accelerare. Partidele de Sistem au înțeles și ele asta, iar cea mai bună dovadă că este așa o reprezintă poziționarea candidatului USR la prezidențiale, Elena Lăsconi, care și-a făcut campanie pe o platformă aproape contrară ideologiei partidului, defilând cu o cruce la gât și vorbind de “Familie”, “Dumnezeu” și “Credință”. Mai mult, în discursul de după aflarea rezultatului alegerilor parlamentare, a spus cum s-a rugat și a încheiat cu “Dumnezeu să binecuvânteze România!”, blasfemii în urechile electoratului progresist. Efectul (nul) s-a văzut la vot.

O ultimă observație: procentele adunate ale partidelor de opoziție trec de de o treime din total, depășind PSD-ul și PNL-ul adunate. Ceea ce înseamnă că în absența unor manevre obscure de divizare, copios susținute de falși suveraniști din media, o formațiune unită ar fi avut o voce conservatoare mult mai articulată și mai puternică, una care ar fi putut reprezenta o alternativă reală la mesajul conformist și obedient la adresa Bruxellului.

Dar, surprizele nu se opresc aici. Urmează turul final al alegerilor prezidențiale. Se vor înfrunta Călin Georgescu și Elena Lăsconi.

Riscă cineva vreun pronostic?