Vizită pe șantier!

Postat de pe 6 august 2025

Se lucrează la primul tunel de autostradă din Vâlcea!

Astăzi am fost pe șantierul Secțiunii 2 Boița–Cornetu a autostrăzii Sibiu– Pitești, în zona Robești, acolo unde au început lucrările la primul tunel de pe raza județului Vâlcea, în lungime de 900 de metri.

În prezent, se lucrează la ambele capete ale tunelului și se execută lucrări de consolidare a versantului.

Pe lângă tunel, se lucrează și la cele 5 viaducte din zona Boița, unde s-a început montarea grinzilor.

În total, această secțiune va cuprinde 48 de poduri, pasaje și viaducte, 7 tuneluri și un ecoduct în zona Lazaret.

Va urma o perioadă de lucrări intense și sunt de părere că acestea trebuie făcute cu responsabilitate, astfel încât să afecteze cât mai puțin populația și să respecte, totodată, termenii și graficul de execuție.

Autostrada Sibiu–Pitești nu este doar un proiect de interes național – ea traversează județul nostru și, tocmai de aceea, urmăresc îndeaproape evoluția lucrărilor, atât pe acest tronson Boița-Cornetu, cât și pe Secțiunea 3 Cornetu-Tigveni.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background