Viktor Orbán: A luat naştere o ordine mondială economică şi de putere care lasă Europa la o parte

Postat de pe 17 noiembrie 2023

A luat naştere o ordine mondială economică şi de putere care lasă Europa la o parte, în care Europa a fost devalorizată. Două sori strălucesc pe cer şi niciuna dintre ele nu este europeană, a spus Orbán, subliniind că încet, dar sigur, China – care produce o creştere economică ce lasă lumea occidentală în urmă – va încheia acorduri cu Statele Unite ale Americii, a declarat vineri premierul Viktor Orbán la reuniunea Conferinţei Permanente Maghiare (Máért) de la Budapesta.

Premierul Ungariei a apreciat că în ceea ce priveşte răspunsul la acest lucru există două şcoli de gândire: una consideră că ar trebui să concurăm, să facem comerţ, să încercăm să ne întărim, iar cealaltă este de partea apărării, a izolării, şi consideră că este un rezultat bun chiar şi numai să reuşim să păstrăm ceea ce avem.

Orbán a subliniat că Ungaria trebuie să coopereze şi să aibă comerţ “cu întreaga lume”, astfel că crede că în loc să se izoleze este mai bine să ia loc în tabăra ţărilor care susţin conectivitatea.

Premierul ungar a vorbit şi despre faptul că în 1990, şase dintre cele mai mari zece economii ale lumii erau ţări occidentale. Cu toate acestea, conform previziunilor pentru 2030, Anglia şi Franţa vor părăsi lista celor mai mari zece economii ale lumii, în care se va mai regăsi o singură ţară europeană, Germania – pe locul zece. Aceasta este noua situaţie, la care trebuie să ne adaptăm şi în care trebuie să avem succes, a explicat Orbán.

La conferinţa Máért, un scurt discurs a ţinut şi vicepremierul Zsolt Semjén. Acesta a subliniat că fiecare maghiar care doreşte să rămână în continuare maghiar şi care ţine chiar şi numai un pic la identitatea sa maghiară va beneficia de tot sprijinul statului maghiar.

sursă: flux24.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background