Undă de șoc la nivel mondial după atacul Iranului în Israel: prețurile au explodat, iar bursele închid pe minus
Postat de Gold FM Radio pe 2 octombrie 2024
Preţurile petrolului au crescut marţi cu cu 5%, deoarece armata israeliană a anunţat că Iranul a lansat rachete în Israel. De asemenea, bursele europene au închis marţi în scădere, investitorii urmărind tensiunile din Orientul Mijlociu.
Preţurile petrolului au crescut marţi cu circa 5%, după ce Iranul a lansat rachete în Israel, stârnind temeri că Orientul Mijlociu se află în pragul unui război regional, transmite CNBC.
„Cu puţin timp în urmă, au fost lansate rachete din Iran către statul Israel”, au spus Forţele de Apărare ale Israelului (IDF), într-un comunicat.
IDF i-a îndemnat pe oameni „să rămînă într-un spaţiu protejat până la o nouă notificare”.
„Exploziile pe care le auziţi sunt de la interceptări sau proiectile căzute”, a spus IDF.
Preţul petrolului West Texas Intermediate cu livrare în noiembrie a crescut cu 3,41 dolari, sau cu 5%, la 71,58 USD pe baril,
Contractele pentru petrolul Brent cu livrare în decembrie au avansat cu 3,41 dolari, sau cu 4,76%, la 75,11 USD pe baril.
Casa Albă şi Departamentul Apărării au avertizat mai devreme că Iranul se pregăteşte să lanseze rachete balistice asupra Israelului.
Bursele europene au închis marţi în scădere, ştergând câştigurile anterioare pe fondul temerilor sporite de un atac al Iranului asupra Israelului, care până la urmă a avut loc.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat ziua în declin cu aproximativ 0,4%, majoritatea sectoarelor fiind în teritoriu negativ.
Indicele bancar din Europa a condus pierderile, cu o scădere de 2,2%.
Acţiunile europene au scăzut în timpul tranzacţiilor de după-amiază, în urma informaţiilor că Iranul se pregăteşte să lanseze un atac iminent cu rachete balistice asupra Israelului, a declarat marţi un oficial înalt de la Casa Albă pentru NBC News, scrie NEWS.RO.
Preţul petrolului a crescut cu peste 4% la aceste ştiri. Contractele futures pentru ţiţeiul Brent, cu expirarea în decembrie, au crescut cu 4,2%, la 74,73 dolari pe baril, în timp ce contractele futures din SUA West Texas Intermediate au crescut cu 4,5%, ajungând la 71,22 dolari.
Indicele DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,58%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 0,81%, în timp ce indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 0,48%. Indicele italian FTSE MIB a coborât cu 1,04%, iar IBEX 35, al bursei din Madrid, a pierdut 1,72%.
Acţiunile au scăzut marţi, pe Wall Street, deoarece escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu a temperat entuziasmului investitorilor după un trimestru puternic, transmite CNBC.
Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 238 de puncte, sau cu 0,4%. S&P 500 a scăzut cu 1,1%, iar Nasdaq Composite a pierdut 1,9%.
Preţul ţiţeiului West Texas Intermediate a crescut cu 5% după ce Forţele de Apărare ale Israelului au declarat că Iranul trage cu rachete în ţară.
O creştere a indicelui de volatilitate CBOE (VIX) , cunoscut şi sub numele de indicatorul fricii de pe Wall Street, peste nivelul 20, a subliniat îngrijorarea tot mai mare în rândul comercianţilor.
„Frica de contagiune este întotdeauna destabilizatoare. În afară, desigur, de impactul primordial asupra vieţilor, pieţele sunt afectate direct atunci când există forţe care aproape promit un anumit nivel de destabilizare”, a spus Keith Buchanan, manager senior de portofoliu la Globalt Investments.
Aproximativ 4 din fiecare 5 acţiuni din cadrul S&P 500 s-au tranzacţionat în scădere marţi, evidenţiind problemele mari pentru piaţă.
Dar sectoeul energiei din cadrul S&P 500 s-a diferenţiat în mod semnificativ, în urma informaţiilor privind conflictul din Orientul Mijlociu, urcând cu peste 1%.
Sectorul tehnologiei au simţit greul scăderilor de marţi, explicând pierderile uriaşe ale Nasdaq. Acţiunile Tesla, Nvidia şi Apple au scăzut cu peste 3%. Dar acţiunile Meta au avut o evoluţie pozitivă, crescând aproape de maximele istorice.
Acţiunile cu capitalizare mică au fost, de asemenea, lovite, Russell 2000 coborândmai mult de 1%.
Declinul de marţi vine după ce S&P 500 şi Dow au înregistrat recorduri de închidere în sesiunea anterioară, care a marcat sfârşitul lunii şi trimestrului de tranzacţionare.
Septembrie este de obicei cea mai proastă lună a anului pentru acţiuni, dar de data aceasta a contrazis tendinţele anterioare. Cei trei indici majori ai Wall Street au înregistrat câştiguri lunare şi a fost primul septembrie pozitiv pentru S&P 500 din 2019. S&P 500, Dow şi Nasdaq au încheiat, de asemenea, al treilea trimestru în teritoriu pozitiv.
Acţiunile au avansat luni chiar şi după ce preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a declarat că banca centrală „nu se află pe niciun curs prestabilit” când vine vorba de următorii paşi pentru politica dobânzilor.
sursă: ziuanews.ro