trump
Page: 7
Emisarul special al președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, va călători în această săptămână în stațiunea elvețiană Davos, unde urmează să aibă întâlniri cu membri ai delegației Statelor Unite în marja World Economic Forum (WEF), au declarat pentru Reuters două surse familiarizate cu vizita, sub protecția anonimatului. Informația apare în contextul reluării contactelor diplomatice legate […]
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat într-o scrisoare adresată premierului norvegian Jonas Gahr Store că „nu mai este obligat să se gândească exclusiv la pace”, invocând faptul că nu i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace. Conținutul scrisorii a fost relatat de PBS. „Nu mai simt obligația de a mă gândi doar la pace, deși […]
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a primit o invitație de a se alătura „Consiliului Păcii”, o structură pe care Statele Unite intenționează să o creeze, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Potrivit acestuia, invitația a fost transmisă „prin canale diplomatice”. „În acest moment analizăm toate detaliile acestei propuneri. Sperăm la contacte cu partea […]
Administrația Trump le cere statelor care doresc un loc permanent în Consiliul pentru Pace, care se vrea o alternativă a ONU, să contribuie cu cel puțin un miliard de dolari. Potrivit unui proiect pentru grupul propus, consultat de Bloomberg, președintele Donald Trump ar urma să fie primul președinte al Consiliului și să decidă cine este […]
Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, Liviu Man a vorbit despre propunerea lui Trump pentru România de a fi parte din Consiliul pentru Pace, cum ar trebui administrat răspunsul românesc, respectiv despre semnificațiile Forumului Economic Mondial de la Davos, dominat de prezența numeroasă […]
Statele Unite ar putea fi nevoite să plătească între 500 și 700 de miliarde de dolari pentru a-și atinge obiectivul de a cumpăra Groenlanda, potrivit unei estimări realizate de experți și foști oficiali americani, citați de NBC News. Evaluarea face parte din planificarea internă legată de eforturile președintelui Donald Trump de a aduce insula sub control […]
O relatare din interior a reaprins dezbaterea privind standardele culinare de la Casa Albă. Potrivit jurnaliștilor familiarizați cu rutina prezidențială, mâncarea servită acolo este adesea sub așteptări, scrie Mashed. Într-un episod din noiembrie 2025 al podcastului Inside Trump’s Head, jurnaliștii au discutat preferințele culinare ale lui Donald Trump. Trump este descris ca preferând fast-food-ul, burgerii […]
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că Iranul „începe” să depășească liniile roșii ale Washingtonului, invocând informații despre moartea unor civili în timpul reprimării violente a protestelor antiguvernamentale și avertizând că orice atac asupra intereselor americane va fi întâmpinat cu o forță copleșitoare. Declarațiile vin în contextul în care administrația sa analizează ceea ce Trump […]
Președintele SUA, Donald Trump, a distribuit duminică un mesaj de pe rețelele de socializare care sugera că secretarul de stat american Marco Rubio, născut din părinți imigranți cubanezi, ar trebui să devină următorul lider al Cubei, transmite France Presse. sursă: flux24.ro
Preşedintele american Donald Trump declară că republicanii trebuie să câştige alegerile intermediare pentru Congres din 2026, pentru că altfel va fi pus din nou sub acuzare de democraţi, pentru a treia oară. „Trebuie să câştigaţi alegerile intermediare, pentru că, dacă nu le câştigăm, vor găsi un motiv să mă pună sub acuzare”, le-a spus Trump […]