rusia
Page: 11

Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a declarat miercuri că nu crede că aderarea Ucrainei la NATO este „realistă”, în timp ce administrația Trump încearcă să pună capăt războiului Rusiei în această țară. Să fie clar… nu vor fi trupe americane dislocate în Ucraina”, a mai spus Pete Hegseth scrie The Hill Vorbind înaintea reuniunii Grupului de Contact pentru Apărare a […]
Preşedintele american Donald Trump anunţă miercuri că urmează să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin în Arabia Saudită, la puţin timp după ce a discutat la telefon cu acesta şi au convenit să lanseze „imediat” negocieri prin care să pună capăt Războiului din Ucraina. „Ne întâlnim în Arabia Saudită”, le-a declarat noul preşedinte […]

Președintele SUA, Donald Trump, a promis în campanie că va încheia războiul din Ucraina în 24 de ore în momentul în care ajunge la putere. Acest lucru însă nu a avut loc. Acum situația se complică și în Orientul Mijlociu, în negocierile cu Hamas. Hamas a transmis că singura soluție pentru eliberarea prizonierilor israelieni este […]

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a criticat marţi propunerea preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, potrivit căreia ar putea ajuta militar Ucraina în schimbul accesului la mineralele valoroase ale ţării, relatează POLITICO. „Dacă numim lucrurile aşa cum sunt, aceasta este o propunere de a cumpăra ajutor – cu alte cuvinte, nu de a-l oferi […]
SUA vor ca Ucraina să organizeze alegeri, poate chiar până la sfârşitul anului, în special dacă Kievul va ajunge la un acord de armistiţiu cu Rusia în următoarele luni, a declarat pentru Reuters trimisul special al lui Donald Trump pentru Ucraina şi Rusia. Keith Kellogg a declarat într-un interviu că alegerile prezidenţiale şi parlamentare din […]

Războiul Rusiei în Ucraina se poate termina în curând. Cel puțin așa a spus Vladimir Putin pe 28 ianuarie: în doar o lună sau două, ar putea fi semnat un acord de pace – cu condiția ca susținătorii occidentali ai Ucrainei să înceteze să-i mai furnizeze mijloace financiare și militare. Într-un interviu cu jurnalistul Rossija 1, Pavel […]
După ce le-a interzis prin măsuri dure, UE analizează reluarea importurilor de gaz rusesc prin conducte ca parte a unui posibil acord de pace cu Ucraina. Germania și Ucraina susțin propunerea care e amplu contestată de aliații Kievului, scrie The Kyiv Independent. Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a relua importurile de gaz rusesc prin conducte […]

Jurnalistul american Tucker Carlson a lansat o ipoteză care face vâlvă pe rețelele de socializare: administrația Biden ar fi încercat să-l asasineze pe preșdintele rus Vladimir Putin. Carlson nu a prezentat dovezi în sprijinul susținerilor sale. „Administrația Biden a încercat să-l omoare pe Putin”, a spus el într-un interviu cu jurnalistul și comentatorul Matt Taibbi. […]

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Bogdan Comaroni a comentat dezvăluirea lui Tucker Carlson conform căreia regimul Biden a încercat să-l ucidă pe Putin, context și consecințe, respectiv despre analiza unui puternic site de știri american care prezintă implicarea SUA în influențarea […]

Președintele american Donald Trump, care a fost învestit luni, a afirmat că omologul său rus, Vladimir Putin, este ‘pe cale de a-și distruge’ țara, refuzând să încheie un acord de pace cu Ucraina.„Președintele ucrainean Volodimir ‘Zelenski dorește să încheie un acord. Nu știu dacă Putin vrea asta, poate nu. (Dar) ar trebui să o facă. […]