panseul unirii
Prefectul Municipiului București, Mugur – Mihai Toader, a convocat Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență cu privire la starea tehnică a Planșeului Unirii din Capitală. Urmare a vizitei de urgență, efectuată în data de 19 septembrie a.c., la Planșeul Unirii, în prezența primarului Sectorului 4 al Municipiului București, Daniel Băluță, a reprezentanților entităților publice implicate în lucrările de refacere a Planșeului Unirii, precum și a experților Universității Tehnice de Construcții București, Prefectul Municipiului București a convocat pentru miercuri, 25 septembrie, ora 14:00, membrii comitetului, în ședință. Unul dintre cele două puncte de pe ordinea de zi a întâlnirii face referire la starea tehnică în care se află Planșeul Unirii, încadrat, în urma expertizelor efectuate în anul 2022, în starea tehnică IV – nesatisfăcător. Mai mult, potrivit celui mai recent punct de vedere al experților, întocmit în luna august a acestui an, degradările planșeului s-au accentuat semnificativ, putând duce la cedarea sub trafic a unor elemente de structură și, implicit, la ruperea plăcii de beton, cel puțin în anumite zone, cu consecințe foarte grave asupra siguranței circulației rutiere și/sau pietonale. Recomandate de către experți pentru a fi demarate în regim de urgență, lucrările de refacere a Planșeului Unirii vor putea începe după obținerea autorizației de construire, ce urmează a fi eliberată de către Primăria Municipiului București.
-
Pagini