ion sterian

Page: 3

Reprezentanții operatorilor de transport și sistem gaze (OTS),  semnatare ale Memorandumului Coridorului Vertical, și-au exprimat astăzi, încă o dată, consensul pentru construirea Coridorului Vertical, iar deciziile de investiții se vor lua de către toate țările participante la acest proiect unitar, ne-a declarat domnul Ion Sterian, directorul general al Transgaz, prezent la cel de-al patrulea Summit […]

Directorul Transgaz, Ion Sterian, a scos la iveală când vor fi extrase gazele din Marea Neagră. Acesta a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că, până acum, operatorul de proiect, Petrom, cât și autoritățile statului estimau că gazele vor intra în sistem la începutul anului 2027. Primele gaze din Marea Neagră, extrase mai devreme decât […]

Operatorii de transport din energie, atât de gaze naturale, cât și de electricitate, ar trebui să beneficieze de o rată reglementată a rentabilității (RRR) diferențiată, mai ridicată decât cea aferentă distribuitorilor, pentru că nivelul investițiilor și provocările sunt inegalabil mai mari, consideră directorul general al Transgaz, Ion Sterian, într-o declarație în exclusivitate pentru Gândul. Punctul […]

Solicitare-interviu-USA-TodayDescarcă

Directorul Transgaz, Ion Sterian, a vizitat Universitatea de Petrol și Gaze Ploiești, la invitația, reactorului Alin Dinița, ocazie cu care a făcut o prezentare a companie și a transmis un mesaj studenților și absolvenților: “Rămâneți în România”, relatează Prahovabusiness. Cu alte cuvinte, sectorul de petrol și gaze din România are mare nevoie de specialiști care să-și […]

Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești i-a acordat directorului Transgaz, Ion Sterian, un Certificat de Excelență pentru „dăruirea, curajul și dragostea necondiționată oferită patriei și pentru modul în care inspiră și reamintește valorile care ne unesc și prin care face România mai puternică”.

Ion Sterian, directorul general al Transgaz, a vorbit în cadrul summitului „Restart & Repower România – Noua strategie energetică şi de dezvoltare”, despre proiectul Transgaz care are ca scop reducerea totală a dependeței de gazul rusesc. Ion Sterian, directorul general al Transgaz, susține că pe data de 2 mai se va lansa va lansa licitația pentru […]

Ion Sterian: “Creşterea consumului de gaze al României va însemna creştere a nivelului de trai, industrializarea ţării” Transgaz ar putea intra cu 10% în acționariatul terminalului plutitor de LNG de la Alexandropoulis SNTGN TRANSGAZ a încheiat un număr de 110 contracte de racordare cu UAT-uri din diferite județe și un număr de 26 de contracte […]

Coridorul Vertical este următorul proiect vizionar pentru dezvoltarea energetică a regiunii, a declarat subsecretarul de stat american pentru resurse energetice, Jeffrey Pyatt, la Forumul Macedonia de Est și Tracia, organizat pentru al doilea an consecutiv la Alexandroupolis. Declaraţiile oficialului american privind Coridorul Vertical sunt în concordanţă cu opinia şefului Transgaz, Ion Sterian, care a vorbit […]


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background