danemarca

În Danemarca, copiii cu vârste între 6 și 16 ani au, săptămânal, o oră specială, pe care nu o vei găsi în niciun manual – ora bunătății. Se numește „klassens tid”, adică „timpul clasei”. Fără note sau teste – doar comunicare deschisă. Copiii se așază împreună, își împărtășesc trăirile și învață să rezolve micile dificultăți […]

Danemarca analizează posibilitatea de a acorda Statelor Unite suveranitate asupra unor mici teritorii din Groenlanda, destinate construirii de baze militare americane, în schimbul menținerii insulei în componența Regatului Danemarcei, potrivit unor surse citate de The New York Times și The Telegraph. Sursele afirmă că această opțiune a fost discutată și ar fi primit un acord de principiu în […]

Mai multe state europene membre NATO au anunțat că vor desfășura contingente militare limitate în Groenlanda, pentru exerciții comune cu Danemarca, pe fondul intensificării declarațiilor președintelui SUA, Donald Trump, privind o posibilă anexare forțată a insulei arctice. Retorica liderului de la Casa Albă a provocat o criză fără precedent în alianța transatlantică, ridicând perspectiva ca […]

Danemarca a cerut Statelor Unite să respecte integritatea sa teritorială, după apariția pe rețelele sociale a unei hărți a Groenlandei colorată în culorile drapelului american. Reacția a venit din partea ambasadorului Danemarcei în SUA, Jesper Moller Sorensen. Diplomatul danez a subliniat, într-un mesaj publicat pe platforma X, că Danemarca și Statele Unite sunt aliați apropiați […]

Danemarca a inclus oficial SUA pe lista amenințărilor externe, deși ambele țări sunt membre NATO. Serviciile daneze de informații consideră că americanii „își folosesc acum puterea economică și tehnologică ca mijloc de forță, inclusiv împotriva aliaților și partenerilor”, potrivit The Guardian.  În evaluarea anuală a Serviciul de Informații al Apărării Daneze (DDIS), Statele Unite au […]

Incidentele recente cu drone observate în apropierea instalațiilor de apărare și a aeroporturilor au determinat Danemarca să recheme soldații din forțele de rezervă, relatează Omni.se Soldații danezi din rezerva militară au fost convocați de urgență la serviciu din cauza incidentelor recente în care au fost observate drone atât deasupra unor instalații de apărare, cât și a […]

Guvernul danez a anunțat vineri, 21 martie 2025, o actualizare a recomandarilor pentru călătorii transgender în  Statele Unite, îndemnându-i să caute informații înainte de plecare. „Dacă aveți genul X pe pașaport sau v-ați schimbat sexul, este recomandat să contactați ambasada SUA înainte de a călători pentru a confirma regulile aplicabile”, a spus diplomația daneză într-un comunicat transmis […]

Danemarca va deveni prima țară din lume care va impozita  flatulaţiile si râgâielile de bovine , o măsură unică care își propune să aducă țara scandinavă, care se prezintă ca una dintre cele mai virtuoase din punct de vedere climatic , mai aproape de obiectivul său de neutralitate carbon în 2045, scrie Le Figaro.  Din 2030, eliberările de metan, al doilea cel mai […]

Autor: Marius Ghilezan Danemarca va fi prima țară din lume, care va institui “plenar” primele directive de taxare a animalelor fiindcă emit gaze cu efect de seră. Măsură revoluționară de combatere a schimbărilor climatice – ‘taxa pe flatulență’ – este considerată revoluționară de către inițiatori. Norma juridică va intra în  vigoare începând din 2030 și vizează reducerea […]

Guvernul Danemercei a decis să aloce 518 milioane de coroane daneze (74 de milioane de dolari) pentru a finanța un aditiv care se pune în hrana animalelor pentru a reduce râgâitul. Sunt aproximativ 550.000 de vaci de lapte în țară, iar acest program ar reduce cu 30% emisia de metan, până în 2030. Este prima […]


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background