„Sunt româncă! Mi-am găsit fericirea în România” – Bella Santiago, la GOLD FM

Postat de pe 16 martie 2022

Autor: Adrian Lambru

Cântăreața de origine filipineză Bella Santiago a declarat în cadrul emisiunii „Golden Hour”, de la GOLD FM, că: „Mă simt foarte bine în România. Această țară a devenit casa mea”.

Bella Santago a participat la numeroase emisiuni și concursuri televizate și reality-show-uri în urma cărora publicul din România a ajuns să o îndrăgească. Aici mi-am cunoscut soțul și m-am înconjurat de oameni minunați – spune Bella.

Greul copilăriei și pasiunea pentru muzică

Cu toate că acum se declară fericită, Bella Santiago susține că a avut o copilărie destul de grea. Cu tatăl decedat, iar mama plecată într-un oraș mai mare pentru a face bani, Bella a învățat de mică, de când stătea cu bunica sa, să spele rufe și să prepare de mâncare. Începând cu vârsta de 11 ani, Bella a început să cânte pe la restaurante să strângă bani pentru ea și familia sa.

„De când eram mică am visat să devin cântăreață. Mama mi-a spus că obișnuiam să cânt prin casă. Apoi m-am remarcat la școală, iar la 12 ani am câștigat primul mei concurs de canto. La 19 ani, deja am plecat din țară în turnee prin Asia” – povestește Bella Santiago.

Experiența Taiwan: „Nu câștigam mai nimic!

Cântăreața spune cum a petrecut cinci ani în Taiwan, unde era o celebritate și participa la diverse emisiuni televizate. Însă faptul că oamenii care se ocupau de managerierea ei și a imaginii sale câștigau mai mult decât ea a determinat-o să plece din acea țară. “Aveam un vis mare și voiam să fac mai mult și să câștig mai mult” – susține cântăreața.

România, a doua casă

Bella spune cum a fost încurajată de membri ai echipei sale de dans să meargă în România pentru că acolo a urma să-și îndeplinească visu: „După ce am ajuns și am petrecut ceva timp în România, am participat la concursuri, mi-am cunoscut soțul și mi-am început o carieră pot spune că România e țara mea. Ziua mea de naștere este chiar de 1 decembrie 1998”.

Cântăreața spune că, în ciuda așteptărilor, a fost foarte bine primită de public larg din România. Tocmai faptul că este de altă naționalitate și că nu vorbește limba ar fi fost doar două impedimente, după spusele Bellei.  

Emisiunea “Golden Hour”, moderată de Jessie, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 18. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagia de Facebook Radio Gold FM România.

sursă photo: Facebook / Bella Santiago


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background