Știripesurse: USR și AUR sar în apărărea corupției și se pun preș în fața mafiei piețelor

Postat de pe 15 ianuarie 2024

Scandalul artificial creat de reprezentanții AUR pe marginea așa-zisei demolări a Pieței Berceni-Olteniței le-a activat simțurile și USR-iștilor din Sectorul 4, care, de îndată ce au simțit potențial de râcă, au sărit și ei, ca niște adevărați „salvatori” ai piețarilor, să anunțe că-i vor bloca planurile primarului Daniel Băluță. Ce uită însă aceștia este faptul că, prin declarațiile „războinice”, nu fac altceva decât să-și dea mâna cu AUR și cu interlopii, pentru ca aceștia să-și poată continua liniștiți faptele de corupție, șantajul și chiar și amenințările cu moartea la adresa primarului.

CONTEXT. Zilele trecute, surse din anturajul cercurilor politice frecventate de deputatul AUR, Antonio Andrușceac anunțau iminența unui mega-scandal public privind șantajarea și amenințarea cu moartea a primarului Sectorului 4, Daniel Băluță.

Aceste surse notau sec: „AUR este mână în mână cu mafia piețelor de mai multă vreme, pentru a-și finanța acțiunile. Acum, Antonio Andrușceac încearcă să-și sprijine finantatorii si apără public un interlop afiliat clanului sportivilor, Traian Hojda, pentru ca acesta din urmă să obțină prelungirea contractului de concesiune a Pieței Berceni, contract încheiat acum 25 de ani, tot prin manevre ilegale. Pentru acestea, primarul Sectorului 4 de la acea vreme, Marin Luțu, a fost judecat și condamnat. Sunt atât de disperați că-și pierd susținerea financiară, încât au ajuns să-l amenințe cu moartea pe primarul Daniel Băluță, doar pentru că acesta vrea să pună capăt rețelei de corupție creată în jurul acestei piețe, prin faptul că nu vrea să prelungească acel contract de concesiune”.

AUR susține șantajul și organizează manifestări de protest în sprijinul interlopilor

Această dezvăluire, confirmată indirect prin faptul că primarul de la Sectorul 4 ar fi depus deja o plângere penală în care susține că ar fi fost șantajat și amenințat cu moartea, n-a pus capăt scandalului creat artificial.  Ba din contră, oamenii susținuți inclusiv de George Simion s-au aliniat în spatele lui Andrușceac și, mimând susținerea pentru producătorii autohtoni, au strâns în fața pieței câteva zeci de membrii de partid deghizați în comercianți și cumpărători, „uniți” pentru a apăra piața.

USR-ul se oferă pe tavă clanului sportivilor

În realitate însă, piața Berceni-Olteniței nu este în pericol de a fi demolată, ci, la finalul acestui an, va reveni în administrarea Consiliului Local al Sectorului 4, după ce în ultimii 25 de ani, a fost administrată de firma interlopului local Traian Hojda, afiliat clanului sportivilor.

Adică mai pe scurt, piața scapă de mafia pe care, într-un sincron absolut cu AUR, o apără fățiș și USR, prin vocea lui Paul Ene, aspirant la fotoliul de primar din partea USR Sector 4. Acesta, fie dintr-un pur amatorism politic, fie într-o goană teribilă după vizibiliate, reia retorica AUR și nici mai mult, nici mai puțin, jură că partidul ce se vrea reformist va „salva” piața, adică îi va salva afacerea de milioane de euro a lui Traian Hojda. „USR va opri în Consiliul General al Municipiului București proiectul lui Băluță prin care se dorește schimbarea destinației Pieței Berceni-Olteniței din complex agroalimentar în grădiniță. Primarul pesedist Daniel Băluță pare că și-a pus în gând să distrugă toate piețele din Sectorul 4. A reușit să transforme Piața Sudului într-un muzeu fără exponate, Piața Norilor a devenit o parcare acoperită cu câteva tarabe, iar acum a pus gând rău și uneia dintre ultimele piețe care încă atrage producătorii locali din jurul Bucureștiului: Piața Berceni-Olteniței. Locuitorii au nevoie de creșe și grădinițe în proximitatea locuințelor. Cererea mare de locuri în creșe și grădinițe vine din dezvoltarea haotică din sudul Sectorului patronată chiar de primarul Băluță. În acea zonă trebuie construite unități de învățământ. Astfel nu faci decât să condamni părinții la sute de ore pierdute în trafic pentru a-și duce copiii la grădiniță în zonele vechi deja aglomerate. Piața Berceni este parte parte a comunității Sectorului 4 și trebuie să își păstreze actuala funcționalitate chiar dacă administrarea ei va reveni la primărie. Ne vom asigura că așa se va întâmpla”, scrie Paul Ene pe pagina sa de Facebook, întărind sprijinul pe care îl oferă corupției și mafiei piețelor.

sursă: stiripesurse.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background