SRS despre proiectul unirii României cu Moldova, reactivat  de către antiunionista Maia Sandu

Postat de pe 20 ianuarie 2026

Autor: Oana-Medeea Groza

Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a vorbit, în cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la RADIO GOLD FM, despre proiectul unirii României cu Moldova, reactivat recent de către antiunionista Maia Sandu, presupus a fi o operațiune a intelligence-ului britanic.

Maia Sandu, considerată de mulți mai degrabă o antiunionistă, conform acțiunilor și declarațiilor sale, a reamorsat recent subiectul unirii Republicii Moldova cu România. Președinta Moldovei spunea că ar vota pro-unire dacă s-ar organiza un referendum.

În trecut, Maia Sandu s-a opus vehement proiectelor unioniste, ba chiar a emis interdicții oficiale de a mai călca pe teritoriul Republicii Moldova, împotriva unor persoane care sprijineau un astfel de demers de reapropiere a celor două state. Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu este de părere că schimbarea bruscă de atitudine a Maiei Sandu demonstrează că aceasta a fost influențată și chiar manipulată, asemenea unei marionete, de către șefii ei obscuri, din afară, spre a semnaliza pro-unire.

În ultimele decenii, România a intrat în UE și NATO, în timp ce în Moldova încă există trupe ale Federației Ruse, pe teritoriu se găsesc depozite de armament ale Rusiei, iar situația Transnistriei rămâne o problemă delicată. Această strategie, de sorginte britanică, a Maiei Sandu ar trebui să beneficieze, deci, și de un acord al Moscovei pentru ca proiectul geopolitic al unirii să meargă mai departe, fără Transnistria.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background