Sorin Berilă, comparație între Strategia Națională de Apărare și National Security Strategy

“Speranța costă scump. Este mai înțelept să fii pregătit.”

Tucidide

Sorin Berilă

Strategia Națională de Apărare și National Security Strategy

o comparație

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, Administrația Prezidențială română a publicat documentul intitulat Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025 – 2030. La începutul acestei luni, președintele Donald Trump a dat publicității National Security Strategy. Lectura celor două documente și compararea lor a relevat o sumă de observații interesante, care impun concluzii obiective, chiar dacă incomode.

În primul rând, volumul textului. Documentul american este remarcabil prin pragmatism și exactitatea formulărilor, fiind evident că principala preocupare a celor ce l-au elaborat a fost să prezinte premizele și să tragă concluziile cât mai clar, fără metafore și volute de stil sau precauții ideologice. Strategia se întinde pe doar 33 de pagini, inclusiv Cuvîntul Înainte al președintelui Trump.

Textul elaborat de Administrația Prezidențială română ocupă 43 de pagini, în care se regăsește și Cuvântul președintelui Nicușor Dan, substanțial mai amplu decât al omologului său american.

Analiza conținutului este și mai surprinzătoare prin modul de identificare și abordare a provocărilor și prin soluțiile ce sunt luate în calcul, de gestionare a situațiilor de risc, precum și prevenirea și înlăturarea amenințărilor.

Documentul elaborat de Administrația Trump are patru capitole, fiecare cu subcapitole. I. Introducere; Ce este strategia americană? II. Ce ar trebui să dorească Statele Unite. III. De ce mijloace dispune America pentru a obține ceea ce dorește? IV. Strategia, care cuprinde trei subpuncte: 1. Principii. 2. Priorități. 3. Regiunile.

Toate aceste capitole sunt tratate admirabil, în același timp profund și concis, cu claritatea unui text de filosofie asiatică, evitând echivocuri sau analize ample, ori enunțuri metaforice. De la început se afirmă clar: “Strategia americană de după finalul Războiului Rece a eșuat, fiind o lungă listă de dorințe și de rezultate așteptate; nu a definit clar ceea ce dorim ci a emis doar platitudini vagi, deseori apreciind greșit ceea ce ar trebui să ne dorim”. Trump nu se sfiește să împungă Administrația Biden, care în opinia sa “a greșit grav pariind pierzător pe globalism și așa-numitul liber schimb”.

În Capitolul II se definește clar ceea ce Statele Unite își doresc. Politica lui Trump, atât de hulită de presa progresistă și democrată este expusă fără surprize, dar și fără echivocuri, la obiect și limpede: protejarea națiunii și a teritoriului, controlul frontierelor, o infrastructură adaptată nevoilor și care să reziste la dezastre naturale, cea mai puternică, ucigătoare și tehnologic avansată armată din lume (se admite prin aceasta că, în acest moment, SUA nu au cea mai puternică armată din lume?), cel mai robust și credibil arsenal nuclear din lume, cea mai puternică bază industrială din lume, menținerea poziției de cea mai avansată țară din punct de vedere tehnologic și științific, păstrarea neasemuitului avantaj “soft power” de care dispune și în final, refacerea vigoarei spiritului american și al culturii sale, fără de care securitatea pe termen lung nu este posibilă.

Capitolul III are câteva puncte interesante, în special pentru europeni. Enumerarea Principiilor după care se vor ghida departamentele de Politică Externă, Apărare și Informații începe cu Concentrarea pe Definirea Interesului Național, Predispoziția spre Non-Intervenționism (ceea ce poate însemna că Statele Unite nu se vor mai lăsa angrenate în conflicte unde nu au un interes clar), Realism Flexibil, Primatul Națiunilor, etc. Punctul 2. Prioritățile, începe cu o afirmație tranșantă: “Era migrației de masă s-a terminat”, ceea ce nu poate suna decât rău în urechile europenilor, care continuă să recite mantra diversității și să propovăduiască mitul “Bunului Migrant”. Protejarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale este explicată succint și clar, iar concluzia este inevitabilă: “În ceea ce privește țările care împărtășesc sau spun că împărtășesc aceste principii, vom insista ca ele (principiile) să fie respectate în litera și spiritul lor. Vom combate restricțiile antidemocratice impuse de elite (…) în special în rândul aliaților noștri”.

În Împărțirea Sarcinilor este precizat că “Statele Unite sunt gata să ajute (…) acele state dispuse să-și asume mai puternic responsabilitățile legate de securitate”. Este vorba în primul rând de comenzi de armament, dar nu numai.

La punctul 3. Regiunile, este emis Corolarul Trump la Doctrina Monroe, în care se precizează că “vom selecta anumiți prieteni (i. e. state) pentru a (…) întări stabilitatea și securitatea pe uscat și pe mare”. Să notăm aici că în ultimul timp, privind și la declarațiile și acțiunile Administrației Trump, doar două țări de pe continentul european se califică: Polonia și Ungaria, poate și Slovacia și Finlanda. În continuare se spune că “Statele Unite trebuie să-și reconsidere prezența în Emisfera Vestică” care se coroborează cu punctul B. Asia, în care se spune că “În Zona Indo Pacifică se generează deja jumătate din PIB-ul global, bazat pe puterea de cumpărare [iar] acest procent va crește cu siguranță în secolul XXI. Ceea ce înseamnă că Zona Indo Pacifică este și va rămâne principalul câmp de confruntare economică și geopolitică în următorul secol”. Cu toate acestea, se afirmă că strategia americană este orientată spre descurajare și spre “prevenirea unui război în Indo Pacific”.

Cel mai important punct pentru Europa și deci pentru România este punctul C. Promovarea Unei Europe Mărețe. Acest punct disecă cu precizie problemele Europei “cheltuieli militare insuficiente și stagnare economică”, “Continentul european a scăzut ca pondere în PIB-ul la nivel mondial de la 25% în 1990 la 14% astăzi”. “Acest declin economic este însă eclipsat de perspectiva și mai dură dar reală a dispariției civilizației [sale]. Problemele (…) cu care se confruntă Europa includ activitățile Uniunii Europene și ale altor organisme transnaționale care subminează libertatea politică și suveranitatea, politicile de migrație (…), cenzura libertății de exprimare și suprimarea opoziției politice, scăderea ratei natalității, pierderea identităților naționale și a încrederii în sine.” “Dacă tendințele actuale vor continua, continentul [european] va deveni de nerecunoscut în 20 de ani sau chiar mai puțin. Prin urmare, nu este clar dacă anumite țări europene vor avea economii și armate suficient de puternice pentru a rămâne aliați de încredere”. “Statele Unite consideră că este în interesul lor vital să se pună capăt conflictului din Ucraina, pentru a stabiliza economiile europene”. “Scopul nostru (al Statelor Unite) este să ajutăm Europa să-și corecteze actualul parcurs”. Este pentru prima oară, după Al Doilea Război Mondial când Statele Unite afirmă deschis că se află în conflict politic și ideologic cu Europa.

Un alt punct important este cel în care Statele Unite își exprimă intenția de a “stopa percepția și a bloca posibilitatea ca NATO să fie o alianță în continuă expansiune”, cu alte cuvinte, Ucraina nu va fi invitată în alianța nord atlantică.

Dar cel mai important și elocvent pasaj este că în document se apreciază că “Pe termen lung, este mai mult decât plauzibil ca, în cel mult câteva decenii, anumiți membri NATO să devină majoritar non-europeni. Prin urmare, se pune întrebarea dacă aceștia își vor vedea locul în lume sau în alianța cu Statele Unite în același mod ca cei care au semnat Carta NATO”. Cu alte cuvinte, chiar dacă nominal vom discuta despre aceleași state, este posibil ca populațiile locuitoare să fie cu totul altele, cu altă mentalitate, cultură și alte obiective. Deci Statele Unite nu exclud posibilitatea ca Europa, sau o parte semnificativă din ea, să nu mai fie un aliat, ci chiar să devină un adversar.

Strategia se termină cu o analiză asupra relațiilor Americii cu Africa și a obiectivelor subsecvente. “Un domeniu de interes imediat (…) este sectorul energetic și mineralele critice.” Se pare că acest din urmă domeniu este unul de un deosebit interes, mai ales în legătură cu ultimile acțiuni ale Chinei, prin care practic s-a stopat exportul de astfel de minerale. China care de altfel, are o prezență consolidată în Africa….

Am parcurs punctele cele mai importante din Strategia americană, cele care ne privesc pe noi europenii sau care se referă la chestiuni care ne privesc indirect. Obiectivele sunt clare, așteptările realiste, expunerea transmite forță. Ideile cuprinse în document sunt limpezi, directe, pragmatice și extrem de bine conturate și articulate, fără ambiguități sau jumătăți de măsură, trasând cu claritate liniile directoare ale politicii americane, atât pentru aliați, precum și pentru adversari sau neutri.

Documentul românesc nu este nimic din toate acestea.

Acesta începe cu un Cuvânt Înainte al președintelui Nicușor Dan, un text cu valențe scriitoricești, pe alocuri declamatoriu, alteori populist și propagandistic, cu recurs la Istorie și la valorile naționale. Textul nu este lipsit de valoare literară, transmite și emoție și onestitate, dar păcătuiește prin risipirea în prea multe direcții și abordări, încercând să acopere toate domeniile. Oferta stângace de împăcare și reconciliere cu poporul român, cu referire la trauma anulării alegerilor de la finalul anului trecut, nu face decât să accentueze sentimentul de jenă, lipsă de decizie și nesiguranță care îl urmărește pe președintele Dan.

Textul este structurat pe capitole: 1. Concept; 2. Evaluarea contextului global de securitate. 3. Amenințări și riscuri la adresa statului (…). 4. Interese și obiective naționale de apărare și securitate. 5. Direcții de acțiune pentru asigurarea securității naționale (…) 6. Considerații finale, fiecare din acestea cu subcapitole.

Încă din primul capitol ni se prezintă conceptul cheie al Strategiei și anume Independența Solidară, definită ca o realitate prezentă și viitoare, conform căruia economia și societatea românească au devansat dezvoltarea instituțiilor naționale, împiedicând vocea României să se facă auzită la nivelul și la amplitudinea la care ar îndreptăți-o potențialul său. Țara noastră se găsește deci în pragul maturității naționale și statale (până acum eram un stat imatur?) și va trebui să-și valorifice potențialul și oportunitățile împreună cu aliații săi și în interiorul structurilor din care facem parte, anume NATO și Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, ni se vorbește despre o suveranitate limitată, concept concretizat și asumat, iată, într-un document oficial al statului român.

Se discută și despre Parteneriatul Strategic cu SUA, căruia i se “dă o importanță covârșitoare” (cum?) și despre investițiile americane și prezența militară a Statelor Unite în țara noastră, prezență militară care însă pare că se reorientează către Polonia, mișcare coerentă cu Strategia Națională a SUA, elaborată recent.

Este identificată amenințarea multidimensională a acțiunilor ostile a Federației Ruse, situație susținută atât de evoluția politico-militară din ultimii ani, cât și de istorie și de geopolitică. Din păcate, analiza se oprește aici, alte amenințări sau provocări, din partea altor state, nefiind luate în calcul, nici măcar la nivel teoretic.

Subcapitolul se încheie cu o concluzie surprinzătoare, dar care în lipsa unor argumente solide rămâne să fie și demonstrată: “Țara noastră are argumente să se proiecteze pe termen mediu drept principala putere a Europei de Sud-Est și a doua putere la est de Germania, după Polonia”.

Următorul subcapitol tratează Valoriile și Principiile, în care se vorbește despre “preeminența interesului național”, “implicarea cetățenilor”, “independența solidară”, “abordarea pro-activă”, “onestitatea”, etc. Din păcate, toate aceste concepte, ca întreg documentul de altfel, păcătuiesc printr-un limbaj de lemn, sec și lipsit de claritate, în ciuda eforturilor vizibile pe alocuri.

Capitolul 2. Evaluarea contextului global de securitate, începe cu o afirmație realistă și lipsită de echivoc: “Ne aflăm în cel mai dificil context internațional de securitate”, la care ar fi trebuit adăugat “pentru România”, deoarece după Al Doilea Război Mondial au mai fost situații tensionate la nivel mondial, unele chiar mai grave decât cea actuală.

La punctul 2.2 Provocări de securitate la nivel global și regional sunt menționate “amenințările (…) Federației Ruse, dar nu numai”, fără a se identifica aceste amenințări suplimentare, nici azimutul lor.

Se vorbește apoi despre faptul că “O Ucraină independentă, suverană, un bun vecin integrat în structurile europene (…) este în interesul securității noastre”, afirmație validă într-o abordare principială și ideală. Rămâne de văzut dacă și în realitatea de mâine.

Capitolul se încheie cu o afirmație, putem spune, unilaterală: “Marea Neagră rămâne de o importanță strategică pentru securitatea euroatlantică”, lucru care rămâne să fie confirmat și de aliații noștri și în special de Statele Unite.

Capitolul 3. Amenințări și riscuri reia și detaliază principalele situații sau actori care reprezintă potențiale riscuri la adresa statului și cetățeanului. Evident, Federația Rusă este identificată ca principala amenințare și cea care ar putea fi responsabilă de “activități cibernetice ostile, acte de sabotaj, operațiuni de manipulare menite să discrediteze autoritățile române”. Strategia nu pare să identifice în acest ultim caz responsabilii reali ai acestei discreditări care sunt chiar autoritățile române, care se remarcă prin venalitate, diletantism și, cu rare excepții, dezinteres față de cetățeanul român.

Unul din cele mai importante puncte din listă este “Nivelul scăzut al gândirii critice”, identificat (corect) ca risc de securitate, fără să fie clar la ce segment de populație se referă: la cei ce adoptă și aprobă discursul oficial sau la cei ce pun la îndoială varianta prezentată de mainstream media.

Punctul 3.3 Oportunități enumeră o lungă listă de soluții și alternative la actualele și viitoarele provocări, exhaustivă, soluții care pot da rezultate în măsura în care sunt implementate. Din păcate, așa cum este prezentată, lista pare mai mult o înșiruire de dorințe, legitime și utile, însă improbabil de a putea fi puse în practică, în lipsa unor resurse și mecanisme legislative și administrative.

Capitolele următoare 4. Interese naționale de securitate și 5. Domenii și direcții de acțiune continuă în aceeași notă enumerarea unor obiective și a alternativelor de atingere a lor, încercând să acopere toate variantele de soluții, fără însă a lua în calcul nici situația concretă a arealului geopolitic, nici tendințele politico-militare și economice, nici realitatea relațiilor și mai ales a intereselor actorilor relevanți din imediata noastră vecinătate și de pe plan mondial.

La punctul 90. Mediul cetățenesc și coeziunea socială se vorbește despre “consolidarea valorilor identitare naționale”, o orientare extrem de importantă și utilă, în special în actualul și viitorul context, însă dificil de aplicat după deceniile în care aceste valori au fost văzute ca apanajul unor forțe extremiste, retrograde, inculte și violente și în care s-a încercat pe toate căile să fie înăbușite.

La punctul 92. Lupta împotriva corupției. “Limitarea drastică a fenomenului corupției prin coordonarea eforturilor instituțiilor, inclusiv a serviciilor de informații.”

Se confirmă oficial relansarea luptei anticorupție, cu aceeași actori ca în deceniul președintelui Băsescu: Serviciile și DNA, luptă anticorupție de care ne amintim că a fost presărată cu nenumărate abuzuri și încălcări ale legilor juridice și morale.

Neliniștitoare este și prevederea cuprinsă în Capitolul 5. Direcții de acțiune, unde se precizează că se va urmări “consolidarea capabilităților necesare identificării, prevenirii şi combaterii fenomenului corupției”, confirmarea continuării și amplificării interceptărilor și a supravegherii.

Un fir roșu al acestor capitole îl reprezintă “sprijinirea Ucrainei în conflictul cu Federația Rusă”, care este văzută ca o condiție sine qua non, fără nuanțe și fără compromisuri, plecând de la axioma că Rusia va fi învinsă în acest război, pariu cel puțin riscant, dacă nu improbabil.

Concluzii.

America confirmă că-și va reorienta prezența în Europa și anume că se va reloca în acele state pe care le consideră parteneri cu care împărtășește valori comune și care sunt dispuși să-și coordoneze politica națională cu cea americană. Cel mai probabil, aceasta va însemna o fragmentare a Europei în sub-blocuri de state. Rămâne de văzut care va fi relația acestor state cu Rusia, care rămâne cel mai important actor din zonă, chiar dacă această importanță nu a fost și manifestată concret până acum prin presiuni politice sau militare.

Din Strategia americană, pare că Statele Unite oferă Rusiei și Chinei o înțelegere în loc să amenințe cu confruntarea. Se pot face speculații și se pot trasa paralele cu situații din istoria recentă, în speță 1944 – 45 și 1989, însă astăzi contextul este cu totul altul, la fel cum și actorii sunt diferiți. În plus, ceea ce vedem în informațiile oficiale reprezintă doar ceea ce conducerile celor trei mari actori vor să transmită, însă elementele de negociere, ca și informațiile, sunt cu siguranță mult mai multe și mai complexe la nivel înalt.

Europa a devenit aproape complet irelevantă, cu o diplomație de diletanți, care nu se poate impune, cu o economie prăbușită, fără resurse și fără energie, lipsită de forță militară, căzînd din perspectivă geopolitică la statutul de colonie și nemaiavând altceva de oferit decât singura resursă pe care o mai posedă, într-o oarecare măsură: banii.

Această irelevanță și declarația din Strategia americană care oficializează contradicția profundă a Administrației Trump cu conducerea politică de la Bruxelles, primul pas spre o ruptură oficială, pune Europa într-o poziție extrem de precară și în fața unor decizii strategice dificile și dramatice.

Strategia de apărare română este un amalgam de probleme și de soluții propuse, fără a exista o ierarhizare clar definită din punct de vedere al gravității riscului, la care sunt înaintate soluții care acoperă tot spectrul de variante, în speranța că măcar câteva se vor dovedi valide sau viabile de a fi puse în practică, fără însă a prezenta și modul cum acestea vor putea fi aplicate și fără a aprecia implicațiile conexe.

Influența politicilor Green Deal impuse la nivel european și impactul acestora asupra dezvoltării României și a calității vieții românilor reprezintă un risc important, care a fost ignorat în Strategie.

Concentrarea obsesivă pe pericolul reprezentat de Rusia credem că este excesivă, atâta timp cât o amenințare directă sau și mai rău, o invazie, ar complica enorm situația într-o zonă extrem de sensibilă, atât pentru Europa, cât mai ales pentru Turcia. Ori, din ce am văzut până acum în evoluția operațiunilor din Ucraina, dar și din declarațiile oficialilor ruși, Rusia a evitat cu mare grijă să atragă de facto în conflict și alți actori, cu toate eforturile taberei euro-ucrainene în această direcție. Este de menționat în această chestiune retorica agresivă a României, absolut iresponsabilă și disproporționată, dacă luăm în calcul potențialul și resursele reale ale țării noastre.

Neincluderea în Strategia de Apărare a pericolului potențial reprezentat de Ucraina reprezintă marea lacună a documentului. Ucraina va reprezenta în viitor un risc de securitate pentru România și dacă pierde războiul și dacă va învinge Rusia.

Dacă va fi învinsă, vom avea la graniță un vecin frustrat de trauma pierderii războiului, resentimentar și naționalist, cu o armată instruită și cu experiența celor patru ani de război. În plus, va fi un stat prăbușit, fără economie, fără bani (fluxul financiar se va opri), cu povara soldaților demobilizați și fără ocupație și cu o populație sărăcită. Mai mult, Ucraina dispune de o adevărată Coloană a Cincea în imediata apropiere a granițelor sale, formată în parte din tineri, mulți dintre ei cu importante resurse financiare la îndemână și despre care ar fi naiv să credem că nu pot fi folosiți în operațiuni subversive, dacă situația o va cere. Istoria nu ne dă motive să fim optimiști într-o asemenea posibilitate.

În cazul în care Ucraina va învinge Rusia, vom vorbi de un stat puternic motivat, cu o ideologie naționalistă confirmată de acest deznodământ, având o armată victorioasă, cu un moral renăscut, înarmată până în dinți și cu o diplomație ce nu va accepta decât obiective maximaliste. Prima și cea mai probabilă mișcare ar fi anexarea Republicii Moldova, nu numai din considerente teritoriale, ci și de oportunitate și pentru a-și securiza complet Gurile Dunării și a uni mai direct zona Cahul cu Cernăuțiul, eventualitate care ar complica și mai mult situația țării noastre, care ar deveni un fel de satelit al Ucrainei.

Aliniată la politica oficială a Bruxell-ului, impresia generală pe care o lasă Strategia elaborată de Administrația Prezidențială și semnată de președintele Nicușor Dan trimite cu gândul la documentele de partid și la articolele de propagandă apărute în Scînteia anilor ’80 ai secolului trecut, documente îmbibate de ideologie, aliniate la politica oficială, dar care rămâneau o simplă enumerare de dorințe legitime, principii generoase și țeluri înalte, scrise într-un limbaj de lemn, sec, formal, lipsit de imaginație și mai ales de viziune.