Se asfaltează pe cel mai lung drum din județ!

Postat de pe 8 august 2025

Astăzi, am fost prezent în comuna Tetoiu, unde au început lucrările de asfaltare pe cel mai lung drum județean din Vâlcea – DJ 676.

Este un moment important pentru județul nostru, pentru că vorbim despre un proiect amplu, finanțat din fonduri europene, care înseamnă modernizarea a aproape 80 km de drum, pe traseul Vaideeni – Bălcești.

În aceste zile, constructorul toarnă primul strat de asfalt pe un tronson de 1,5 km pe raza comunei Tetoiu.

Tot aici, se apropie de final și lucrările de consolidare cu piloți forați, într-o zonă predispusă alunecărilor de teren.

Proiectul are o valoare totală de cca 70 de milioane euro și prevede:

✔ asfaltarea a 77 km de drum;
✔ reabilitarea a 17 poduri;
✔ amenajarea a 173 de podețe tubulare;
✔ 3.770 de accesuri la proprietăți
✔ peste 112 km de șanțuri și rigole
✔ ziduri de sprijin și alte lucrări de siguranță rutieră.

Vor beneficia direct de acest proiect locuitorii din cele 9 localități traversate de drum: Vaideeni, Slătioara, Stroești, Copăceni, Lăpușata, Lădești, Roșiile, Tetoiu și Bălcești.

A fost mult de muncă pentru a-l aduce în faza de execuție, dar iată că am reușit și lucrările au început.

Voi reveni periodic pe acest șantier, fiindcă îmi doresc lucrări de calitate și realizate la termen.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background