Scandal în Mexic din cauza diplomaților români – Nunta gay a fostului purtător de cuvânt al MAE, organizată la Muzeul Național de Artă

Postat de pe 11 decembrie 2024

Ministerul Afacerilor Externe din Mexic va lansa o investigație internă pentru a stabili dacă actuali sau foști funcționari ai ministerului au utilizat în mod abuziv facilități publice sau documente oficiale pentru chestiuni personale.

Potrivit presei din Mexic, s-a aflat că Martín Borrego Llorente, fost șef de cabinet al fostului ministru de externe, Alicia Bárcena, a folosit Muzeul Național de Artă din Ciudad de Mexico, la 4 octombrie, pentru a sărbători nunta sa cu Ionuț Vâlcu, funcționar al Ambasadei României, la care au participat chiar secretarul Bárcena și diplomați din ambele țări.

„Ministerul Afacerilor Externe informează că, în legătură cu versiunile vehiculate în opinia publică cu privire la funcționari – sau foști funcționari – din cadrul acestei agenții care ar fi utilizat în mod necorespunzător spațiile publice, Corpul de Control Intern al Ministerului Afacerilor Externe a demarat investigațiile corespunzătoare”, se arată în document.

Potrivit informațiilor disponibile, la 11 septembrie, directorul MUNAL, Héctor Palhares, a primit o solicitare din partea șefului de atunci al biroului SRE, Martín Borrego, de a organiza în sala de recepții o sărbătorire a celei de-a 89-a aniversări a relațiilor diplomatice dintre Mexic și România. Cu toate acestea, potrivit fotografiilor făcute publice, scopul evenimentului a fost acela de a sărbători căsătoria lui Borrego cu diplomatul ambasadei României.

La rândul său, Institutul Național de Arte Frumoase și Literatură (INBAL) a răspuns acuzațiilor și a precizat că a închiriat spațiul din MUNAL „pentru că era un eveniment diplomatic, ca și altele pe care ambasadele din țara noastră le-au solicitat”. El a precizat că Ambasada României a fost cea care s-a ocupat de logistica evenimentului. Ionuț Vâlcu a fost putător de cuvânt al MAE în perioda Guvernului Cioloș.

sursă: ziuanews.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background