Salarii de 500.000 de euro la ONG-ul vicepremierului Oana Gheorghiu

Postat de pe 14 noiembrie 2025

Salarii de 500.000 de euro la ONG-ul vicepremierului Oana Gheorghiu. „Dăruiește viață” le-a dăruit angajaților organizației salarii de corporație. Jumătate de milion de euro a fost partea vicepremierului și a apropiaților, din donații, numai în 2024. În 2023 au încasat și mai mult

În 2019, Metallica sponsoriza cu 250.000 de euro Asociația Dăruiește Viață. O sumă care abia acoperă salariile pe 6 luni ale angajaților ONG-ului, printre care și cel al vicepremierului României, Oana Gheorghiu. Alte 350.000 de persoane fizice și peste 8.000 de companii au donat pentru obiectivele nobile ale asociației, care a ajuns să obțină venituri de peste 62 de milioane de euro, în 2024. O sumă colosală, până și pentru o corporație. Dar și salariile au fost pe măsură. Însă aici vorbim de o organizație non-profit și, mai ales, non-guvernamentală, dar a cărei fondatoare este acum numărul 2 în guvern. 

Foto: Facebook Dăruiește Viața, 14 august 2019

ONG-ul condus, până de curând, de Oana Gheorghiu – alături de Carmen Uscatu – a încheiat anul 2024 cu o creștere de profit de 358%.

Oana Gheorghiu a fost implicată, de-a lungul timpului, în mai multe firme și asociații cu vedete de televiziune și nu numai. Postul de televiziune preferat a fost ProTV, prezentat ca „partener pe viață” inclusiv pe site-ul fundației „Dăruiește viață”. (informații detaliate AICI)

„Dăruiește Viață”, venituri în valoare de peste 62 milioane euro  în 2024

Gândul prezintă cifrele seci din situația financiară pe anul 2024 a Asociației „Dăruiește Viață”, publicată chiar pe site-ul ONG-ului. Documentul întocmit de KG AUDIT & ACCOUNTING SRL a fost semnat chiar de administratorul Carmen Uscatu.

Potrivit acestei situații financiare, la data de 31 decembrie 2024Asociația „Dăruiește Viață” înregistra venituri în valoare de 310.872.700 lei, aproximativ 62.174.540 euro.

La sfârșitul anul 2023, pentru a face o comparație, cifra a fost mult mai mică – 52.186.412 lei, aproximativ 10.437.282 euro.

Aceste venituri din anul 2024 au provenit din:

  • Venituri din subvenții pentru investiții – 9.493 lei.
  • Venituri din donații, sume sau bunuri primite prin sponsorizare și ajutoare – 310.863.207 lei.

ONG-ul „Dăruiește Viață”, fond de salarii de jumătate de milion de euro în 2024

La capitolul „Cheltuieli”, potrivit situației financiare pe anul 2024, suma totală este de 275.144.410 lei. Din această sumă, „cheltuielile cu personalul” au fost de 2.478.441 lei, aproape jumătate de milion de euro.

Alte cheltuieli ale Asociației „Dăruiește Viață” în anul 2024:

  • Cheltuieli aferente drepturilor de proprietate intelectuală – 89.165 lei.
  • Cheltuieli de management – 3.213 lei.
  • Cheltuieli de consultanță – 44.298 lei.
  • Cheltuieli cu alte servicii executate de terți – 4.486.727 lei.
  • Cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate – 23.302 lei.
  • Alte cheltuieli de exploatare – 264.469.601 lei, aproximativ 52.893.920 euro. În anul 2023, aceste „cheltuieli de exploatare” au fost de 2.169.031 lei, aproximativ 433.806 euro.

Aceeași situație financiară pe anul 2024 arată un excedent de 35.728.290, față de 40.511.031 lei în anul 2023.

Vicepremierul Oana Gheorghiu, care se plânge, acum, că salariile de la stat sunt mici, nu poate critica nici salariile mari, cu atât mai mult ale celor care sunt plătiți chiar din contribuțiile cetățenilor.

Oana Gheorghiu, peste 4.000 euro lunar la „Dăruiește Viață”

Gândul a dezvăluit – toate detaliile AICI – ce salariu avea Oana Gheorghiu la Asociația „Dăruiește Viață” atunci când era vicepreședintă a ONG-ului și lucra alături de președinta Carmen Uscatu.

Numai că Gheorghiu a venit la Guvernul României dintr-o poziție managerială bine plătită, iar sursa veniturilor sale au reprezentat-o banii de la cetățeni – primiți de „Dăruiește Viață” sub formă de donații, sponsorizări sau redirecționării ale impozitului pe venit.

  • În anul 2024, Oana Gheorghiu a câștigat, în calitate de vicepreședintă a Asociației „Dăruiește Viață”, un salariu anual de 264.863 de lei net, echivalentul unui salariu net lunar de 22.071 de lei (peste 4.000 euro).
  • Suma a fost trecută chiar de Oana Gheorghiu în declarația de avere, atunci când a devenit membră a Colegiului Director al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, ca reprezentantă a Președinției României, fiind numită în această funcție de către președintele interimar Ilie Bolojan.
  • Asociația „Dăruiește Viață” a fost fondată în 2012, de Carmen Uscatu, Oana Gheorghiu și Bianca Voinescu. Acestora și s-a alăturat – ca președinte onorific – și Paula Herlo.
  • Până în octombrie 2025 conducerea Asociației a fost asigurată de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu.
  • Începând cu 30 octombrie 2025, după ce a fost numită vicepremier de Ilie Bolojan, Oana Gheorghiu s-a autosuspendat din toate funcțiile executive din cadrul Asociației și nu se mai implică în activitatea sau în proiectele desfășurate de Dăruiește Viață.

Oana Gheorghiu se plânge de salarile de la stat, pe sistem „ Dragoș Anastasiu”

Abia numită de Ilie Bolojan în funcția de vicepremier, Oana Gheorghiu a început deja să se vaite și interpretează o melodie pe „coarda financiară”. Salariile oferite de Guvernul României nu ar fi competitive, trebuie declanșat un proces „de curățenie”, unii cei care doresc „să pună umărul pentru țară” ar putea să își ia un „an sabatic” și să ajute România.

Vicepremierul a admis, însă, că „încă nu are o claritate completă pe ce urmează”, în portofoliul său fiind atât reforma companiilor de stat, cât și debirocratizarea și digitalizarea. (mai multe informații AICI)

Oana Gheorghiu a dat copy-paste, practic, retoricii fostului vicepremier Dragoș Anastasiu. Și acesta insista că este nevoie de o nouă lege a salarizării și că salariile de la stat – mai ales atunci când este vorba desăre funcții de conducere – sunt mult mai mici decât la privat, iar cei care acceptă să ocupe astfel de posturi trebuie să accepte „să își înjumătățească veniturile”.

„Sunt de părere că sunt două-trei lucruri care împiedică pe oamenii buni din corporațiile și firmele românești să slujească țara și nu să rămână în business. (…) Salariile sunt mult mai mici pentru cadrele de conducere decât sunt în privat și ei ar trebui să accepte să-și înjumătățească veniturile”, spunea Dragoș Anastasiu la sfârșitul lunii mai a acestui an.

„Dacă vrem să avem performanță în sectorul public, trebuie să aducem acolo cei mai buni oameni pe care îi avem, în țară sau în diaspora. Cei mai buni înseamnă, printre altele, și bine plătiți. Altfel nu se poate. Eu m-am dus gratis să fac (n.red. – la Cotroceni), dar dacă ar fi fost să am un salariu, trebuia să am 10.000 de lei. Păi nu vă supărați, un CEO cu experiența mea, de multinațională, are 10.000 de euro”, a mai spus Dragoș Anastasiu.

Anastasiu: „Să scăpam naibii de tâmpenia asta cu declarația de avere pusă în public”

Același Dragoș Anastasiu era foarte supărat din cauza obligativității depunerii declarațiilor de avere.

Atunci când era consilier onorific al lui Nicușor Dan pentru relația cu mediul de afaceri, Anastasiu a tunat și a fulgerat:

„Să scăpam naibii de tâmpenia asta cu declarația de avere pusă în public. Nu spune nimeni să nu ai o declarație de avere depusă la o instituție a statului. Dom’le, dar ce vă interesează pe dumneavoastră câte bijuterii am eu în casă? Pe dumneavoastră! Ce vă interesează? Și știu foarte multă lume care spune, dom’le, m-aș duce (n.red. – în sectorul public), dar să fac declarație de avere… Și nu să fac, s-o pun public… Nu mă duc! Deci da – declarație de avere, da – depusă undeva ca secret de serviciu. Dacă vrem să avem oameni competenți și să mergem pe logica și discernământ, și nu pe populisme, trebuie să fim transparenți, trebuie să pot să fiu controlat de orice instituție a statului, dar nu cred că trebuie să mă afișez în public, cum nici dumneavoastră nu o faceți, că am 2 tablouri, 3 bijuterii și 7 conturi în care am 100.000 de euro”, declara Anastasiu. (mai multe detalii AICI)

Triunghiul „Bolojan – Anastasiu – Gheorghiu” a devenit „duet”

După plecarea lui Klaus Iohannis de la Cotroceni – 12 februarie 2025 -, Ilie Bolojan a devenit președintele interimar ar României până în data de 26 mai 2025.

În aceeași perioadă, Oana Gheorghiu se întâlnea cu Ilie Bolojan, iar Dragoș Anastasiu era „pe cai mari”.

Chiar atunci au fost puse bazele unui triunghi politic „de succes”, chiar dacă – ulterior – Anastasiu a dispărut din scenariu. Dar a fost numită vicepremier Oana Gheorghiu.

Dragoș Anastasiu i-a fost consilier onorific lui Ilie Bolojan – pentru relația cu mediul de afaceri – Departamentul Politici Economice și Sociale -, iar ulterior a devenit vicepremier al României, funcție pe care a deținut-o în perioada 23 iunie și 27 iulie 2025.

Dragoș, Anastasiu – 18 martie 2025

În data de 30 aprilie 2025, atunci când era președinte interimar, Ilie Bolojan a semnat a aprobat desemnarea – în calitatea de reprezentant al Administrației Prezidențiale în Colegiul director al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate a Oanei Gheorghiu, vicepreședinte al Asociației „Dăruiește Viață”.

Acesta a fost momentul în care Oana Gheorghiu și-a publicat declarația de avere în care a fost menționat salariul de la „Dăruiește Viață”.

Nu au trecut decât câteva luni și Oana Gheorghiu a fost numită de Nicușor Dan vicepremier al României.

Oana Gheorghiu, numită vicepremier

Carmen Uscatu, co-fondatoare „Dăruiește Viață”, alături de Oana Gheorghiu, a spus că numirea acesteia în funcția de vicepremier deschide o „vulnerabilitate foarte mare” pentru ONG și a confirmat că Gheorghiu nu s-a retras din Adunarea Generală.

Carmen Uscatu i-a cerut colegei sale „în mod formal și informal” să se retragă din Adunarea Generală, unde deține în continuare drept de vot, fiindcp prezența Oanei Gheorghiu, ca vicepremier, în AG a Dăruiește Viață este o incompatibilitate.

Oana Gheorghiu a replicat că funcția de vicepremier nu o face „incomptibilă”. (mai multe detalii AICI)

sursă: gandul.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background