România din Creta. Ambasada, nava „Mircea” și oamenii care nu lasă o comunitate să-și uite țara

Adelina Barbu, una dintre vocile active ale românilor din Creta, Ambasada României la Atena și marinarii navei-școală „Mircea” au oferit, la Souda, imaginea unei Românii care poate rămâne aproape de cetățenii săi chiar și la mii de kilometri de casă.

Există o Românie care nu apare pe hărțile administrative.

O Românie răspândită prin insulele Greciei, prin orașele Europei, prin locurile în care românii au ales sau au fost nevoiți să-și construiască o altă viață. O Românie care continuă să existe prin limbă, prin copii, prin tradiții, prin întâlniri și, mai ales, prin oamenii care refuză să lase legătura cu țara să dispară.

În Creta, unul dintre acești oameni este Adelina Barbu.

Pe 6 septembrie, în Portul Souda, această Românie de dincolo de granițe s-a întâlnit cu România oficială într-un loc cu o încărcătură aparte: la bordul navei-școală „Mircea”.

Velierul românesc ajunsese în Creta după una dintre cele mai spectaculoase misiuni de instrucție din istoria sa recentă. După traversarea Atlanticului și mii de mile marine parcurse, „Mircea” a intrat în Souda purtând pavilionul unei țări care, în acea seară, nu venea doar într-o escală.

Venea la românii săi.

Pentru câteva ore, România a venit la românii din Creta.

O ambasadă plutitoare a României

Recepția organizată la bordul navei-școală „Mircea”, cu implicarea Ambasadei României în Republica Elenă, nu trebuie privită doar prin rigorile protocolului diplomatic.

„Mircea” are de multă vreme o dublă misiune.

Pe punțile sale sunt formați viitorii ofițeri de marină, dar aceeași navă duce pavilionul României în porturile lumii. În fiecare escală, velierul devine o carte de vizită a țării, un spațiu al diplomației navale și un simbol al tradiției maritime românești.

La Souda, această diplomație a căpătat însă și o dimensiune profund umană.

Pentru un român stabilit în Creta, tricolorul arborat pe o navă românească nu este doar un element de ceremonial. Iar întâlnirea cu militarii români, cu reprezentanții Ambasadei și cu ceilalți membri ai comunității nu este doar o recepție.

Este o întâlnire cu țara.

Adelina Barbu. Când comunitatea nu este doar un cuvânt

În centrul acestei povești se află Adelina Barbu, purtătoarea de cuvânt a Asociației Românilor din Creta „Alutus”.

Și aici merită să ieșim din fotografia unei singure seri.

Pentru că activitatea ei se măsoară în lucruri concrete.

În Creta există români stabiliți definitiv, familii mixte, oameni veniți la muncă, lucrători sezonieri, copii născuți acolo și români care ajung pe insulă pentru perioade mai scurte. Pentru toți aceștia, existența unei comunități organizate poate face diferența dintre sentimentul că ești singur într-o țară străină și certitudinea că ai lângă tine oameni care vorbesc aceeași limbă și care te pot ajuta.

În jurul Asociației „Alutus” au fost dezvoltate proiecte precum Școala de Weekend ALUTUS și Centrul de Informare și Consiliere pentru românii din Creta.

Primul are o miză care poate părea minoră privită de la București, dar care devine enormă atunci când trăiești departe de România: copiii să nu-și piardă limba.

Copiii românilor născuți sau crescuți în Creta trebuie să poată descoperi nu numai cuvintele părinților și bunicilor lor, ci și istoria, cultura și tradițiile locului din care provin.

Pentru că o generație care nu mai vorbește românește riscă să transforme România dintr-o identitate într-o simplă poveste de familie.

Celălalt proiect răspunde unor nevoi mult mai imediate.

Centrul de Informare și Consiliere se adresează românilor stabiliți pe insulă, muncitorilor sezonieri și celor care au nevoie de îndrumare în probleme privind munca, educația, drepturile sau integrarea.

Aici se vede diferența dintre o comunitate care există numai în statistici și una care trăiește.

O comunitate nu se construiește prin declarații.

Se construiește atunci când cineva răspunde unui telefon. Când îl îndrumă pe cel care nu știe unde trebuie să meargă. Când adună copiii într-o sală și îi învață românește. Când organizează o întâlnire. Când ține legătura cu Ambasada și cu autoritățile. Când îi aduce împreună pe românii care, deși locuiesc pe aceeași insulă, poate nu s-ar fi întâlnit niciodată.

Acesta este rolul pe care Adelina Barbu și oamenii din jurul Asociației „Alutus” și l-au asumat în Creta.

Și tocmai asemenea oameni reprezintă infrastructura nevăzută a diasporei românești.

Nu au întotdeauna funcții, birouri sau resurse impresionante.

Au însă ceva fără de care nicio comunitate nu poate exista: încrederea celorlalți.

O Ambasadă aproape de români

Există însă o obligație de echilibru.

Nu putem cere permanent instituțiilor românești să fie aproape de diaspora, iar atunci când această apropiere există să o considerăm ceva lipsit de importanță.

Evenimentul de la Souda este, de aceea, și un bun prilej pentru a vorbi despre activitatea Ambasadei României în Republica Elenă și despre oamenii care lucrează în reprezentarea diplomatică și consulară a țării.

Mulțumirile se îndreaptă către Excelența Sa, doamna Carmen-Ileana Mihălcescu, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Elenă, către diplomații și întregul personal al Ambasadei României la Atena, precum și către personalul consular.

Pentru românii care locuiesc pe continent, dar mai ales pentru cei aflați pe numeroasele insule ale Greciei, distanța față de Atena poate transforma o problemă administrativă banală într-una complicată.

De aceea, apropierea unei ambasade de comunitate nu se măsoară exclusiv în numărul documentelor eliberate.

Se măsoară în prezență, disponibilitate, dialog și încredere.

O comunitate puternică și reprezentarea diplomatică a României trebuie să lucreze împreună.

La Souda am putut vedea tocmai această imagine: instituția și comunitatea nu așezate de o parte și de alta a unei mese, ci împreună, sub același tricolor.

Marinarii care au adus România în Creta

Există o a treia parte a acestei povești fără de care seara de 6 septembrie nu ar fi existat.

Marinarii români.

Mulțumirile se îndreaptă către comandorul Gabriel Moise, comandantul misiunii, către căpitan-comandorul Silviu Moraru, comandantul navei-școală „Mircea”, și, în egală măsură, către întregul echipaj al navei.

Pentru că o navă nu înseamnă numai comandantul ei.

Înseamnă ofițeri, maiștri militari, subofițeri, marinari, cadeți și toți cei care, după luni petrecute departe de casă, fac posibil ca pavilionul României să ajungă în porturile lumii.

Există o dimensiune a misiunii militarilor români despre care vorbim mult prea puțin: reprezentarea României.

Nu prin discursuri.

Prin uniformă. Prin disciplină. Prin pavilion. Prin profesionalism. Prin felul în care îi primesc pe cei care urcă la bord.

Iar atunci când „Mircea” intră într-un port străin, pentru câteva zile o mică parte din teritoriul simbolic al României pare că se mută acolo.

Pentru românii din Creta, acest lucru s-a simțit poate mai puternic decât pentru oricare dintre invitații străini.

Un pahar de vin românesc, la Souda

Și mai există un detaliu al serii care merită amintit.

Pe puntea unei nave românești, într-un port grecesc, oaspeții au putut avea și vin românesc.

Pentru acest lucru se cuvin mulțumiri Domeniilor Ostrov, care au sprijinit evenimentul prin vinul pus la dispoziție pentru recepție.

Poate părea un amănunt.

Nu este.

La o recepție diplomatică, ceea ce așezi pe masă spune și el ceva despre țara pe care o reprezinți.

Iar într-o seară dedicată României, un vin produs pe pământ românesc, pe malul Dunării, ajuns pe puntea navei-școală „Mircea” în Creta, completează firesc povestea.

Diplomația se face prin instituții și prin oameni, dar se poate face și prin cultură, gastronomie, tradiție și prin lucrurile bune pe care o țară știe să le producă și să le ofere celorlalți.

De aceea, mulțumirile noastre se îndreaptă și către Domeniile Ostrov și către oamenii care au făcut posibil ca vinul românesc să fie prezent în acea seară la Souda.

Când România funcționează împreună

Poate că aceasta este imaginea care merită păstrată din seara de la Souda.

O ambasadoare a României.

Diplomații și personalul consular.

Comandanții și echipajul uneia dintre navele-simbol ale țării.

O comunitate românească aflată la mii de kilometri de București.

O asociație care încearcă să-i țină pe oameni împreună.

Un pahar cu vin românesc.

Și, printre toți aceștia, Adelina Barbu.

Nu trebuie să transformăm o asemenea întâlnire într-un eveniment grandios. Tocmai firescul ei este important.

Pentru că diaspora românească nu are nevoie numai de discursurile rostite la București despre „românii de pretutindeni”.

Are nevoie ca statul român să ajungă, din când în când, până la oamenii despre care vorbește.

Dar și statul român are nevoie de oamenii care construiesc asemenea comunități.

O ambasadă nu poate cunoaște fiecare problemă din fiecare localitate și de pe fiecare insulă. Un consul nu poate fi prezent permanent peste tot. Acolo intervin asociațiile, profesorii, voluntarii și oamenii care devin, fără să poarte pașaport diplomatic, punți între comunitate și țară.

Adelina Barbu este unul dintre acești oameni.

Poate că cea mai importantă lecție a serii de la Souda este tocmai aceasta:

România nu se termină la frontieră.

Uneori România este o ambasadă.

Alteori este un consul care răspunde unui român aflat la nevoie.

Este o sală în care niște copii din Creta învață să vorbească și să scrie românește.

Este un voluntar care îl ajută pe un român care nu știe unde să meargă.

Este Adelina și comunitatea pe care încearcă să o țină împreună.

Este un vin de Ostrov, pus pe masa unei recepții la mii de kilometri de podgoria din care a plecat.

Iar alteori România este un velier alb care intră într-un port din Creta cu tricolorul ridicat pe catarg.

În seara de 6 septembrie, toate aceste Românii s-au întâlnit la Souda.

Doamnei ambasador Carmen-Ileana Mihălcescu, întregului personal al Ambasadei României în Republica Elenă și personalului consular, comandorului Gabriel Moise, căpitan-comandorului Silviu Moraru și întregului echipaj al navei-școală „Mircea”, precum și Domeniilor Ostrov, care au sprijinit evenimentul prin vinul românesc oferit la recepție, li se cuvin mulțumiri.

Și, alături de ei, merită mulțumiți românii din Creta care, prin ceea ce fac în fiecare zi, demonstrează că distanța față de țară nu trebuie să însemne și despărțirea de ea.

Dar poate că mulțumirea cea mai frumoasă nici nu trebuie rostită.

Se vede într-o fotografie făcută pe puntea navei.

Marinari români. Români din Creta. Reprezentanții țării lor.

Și deasupra tuturor, tricolorul.

Pentru câteva zile, România nu le-a cerut românilor din Creta să vină acasă.

România a venit la ei.