România are un grad de înmagazinare a gazelor naturale de 87,16%; Ion Sterian: “Putem face faţă chiar şi unui consum de 60-62 milioane de metri cubi gaze pe zi, fără importuri”

Postat de pe 22 decembrie 2023

România are astăzi un grad de înmagazinare a gazelor naturale de  87,16%, iar Uniunea Europeană de 87,63%, potrivit datelor Transgaz.

Ion Sterian, directorul general Transgaz, ne-a declarat: “România a făcut faţă în această iarnă unui consum zilnic de 46-47 milioane de metri cubi de gaze, în zilele în care a fost foarte frig. Suntem într-o situaţie foarte bună cu înmagazinarea şi extracţia gazelor din depozite. Putem face faţă chiar şi unui consum de 60-62 milioane de metri cubi gaze pe zi fără importuri de gaze”.

În luna septembrie 2023, la Central European Gas Congress de la Sibiu, Ion Sterian a declarat că România se află în cea mai bună poziție în ceea ce privește securitatea aprovizionării cu gaze: “Prin investițiile de la Depogaz, susținute de Romgaz, s-a mărit capacitatea de înmagazinare față de anul trecut cu 100 de milioane de metri cubi, ajungând la 3,17 miliarde.

În plus, s-a mărit capacitatea de extracție din înmagazinare – și cine mă cunoaște știe că m-am plâns de câțiva ani că nu avem capacitate mai mare de extracție din înmagazinare”.

sursa: financialintelligence.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background