Revoluția și Rebeca ei!

Autor: Cezar Osiceanu

În sala de judecată de la Palatul Justiției din București in primăvara anului 1991 erau prezenți mai mulți inculpați dintre care Radu Constantin – secretar al Elenei Ceaușescu, Suzana Gâdea fosta ministru al educației etc.

În fața judecătorilor unul dintre acuzați, militar cu ștaif se vedea de la o poștă,  a declarat clar și răspicat 

– Onorată instanță la granița Bulgariei erau masate trupe în stare de alertă maximă și cu muniție de război. 

La granița cu Yugoslavia fuseseră înregistrate mișcări de trupe pe întreg aliniamentul graniței.

În Ungaria erau masate diviziile mecanizate de elită iar aviația militară era în aer gata să intervină. Radiolocatia noastră semnalase deja o activitate aeriană intensă în zona de graniță cu Ungaria unde se înregistraseră deja violări ale spațiului nostru aerian atât la nivele joase caracteristice elicopterelor cat și la nivele înalte tipice aviației de vânătoare. La fel și în zona Constantei unde pe mare apăreau multe ținte aeriene neidentificate.

Consulul Yugoslaviei la Timișoara îndemna pe străzi cetățenii români să se unească cu Yugoslavia 

– inculpatul să se limiteze doar la întrebarea pusă de către reprezentantul parchetului militar, a venit scurt corecția din partea judecătorului 

….

– Inculpat Radu Constantin te recunoști vinovat de infracțiunile pentru care ești astăzi aici chemat în judecată? – Onorată instanță nu!

– Inculpat Gâdea Suzana te recunoști vinovata de infracțiunile pentru care ești astăzi aici chemata in judecată?

– Nu! 

….. 

Eram așezat strategic in ultimul rând din stanga exact lângă ușa mare de la intrare în sala când au dat buzna celebra revoluționară pe atunci Rebeca însoțită de trei indivizi ușor afumați, murdari și cam jerpeliți. 

Rebeca, despre care auzisem întâmplator prin intermediul unor gura cască de la Intercontinental acolo unde îmi plimbam mioritica mea cățelușa, era o apariție demnă de incredibil dar adevărat! 

Slabă chiar ușor hieratică , vopsită mai demult pe păr cu un Cromoplatin 5, îmbrăcată cu niște blugi uzați bine și o canadiană roșu Bordeaux, poza teatral de-a dreptul, in imaginea feminină a Revoluției, pătrunsă bine în mentalul ei de rolul ce credea ca îl deține în acest circ ambulant post revoluționar ce se desfășura desprins parcă din coșmarurile marxist leniniste postbelice. 

În timpul audierilor cei patru revoluționari se manifestau zgomotos la adresa inculpaților folosind expresii demne de peluzele stadioanelor.

Interesant era ca unii dintre inculpați fuseseră aduși cu o escorta militară formată din doi soldați imenși având fiecare Kalașnikovul cu pat rabatabil pe umăr în timp ce alții veniseră singuri.

Eu îi adusesem pe Radu Constantin șeful de cabinet al Elenei Ceaușescu, Dana Radu – fiica lui și viitoarea soție a lui Nicu Ceaușescu, si pe Suzana Gâdea dar întârziasem intrarea mea în sală căutând un loc de parcare cat mai aproape de ieșirea laterală din Palat. 

La un moment dat Rebeca s-a întors către unul din cei trei și i-a spus la ureche: 

– Du-te afară și spune-le să vină la ieșirea din față și sa îi ia la omor pe criminalii ăștia de aici imediat ce ies din cladire. Le zici ca așa le-am ordonat eu, fugi! 

M-am strecurat pe ușa în spatele revoluționarului ce se grăbea să execute ordinele primite și m-am dus direct la cei doi soldați înarmați cărora le-am spus:

– Băieți vedeți ca Rebeca a trimis prin flăcăul ce fuge acum spre ieșire, ordin celor de afară să îi atace la ieșirea principală pe cei din grija noastră. Vă propun să ieșim grupați cu toții prin stanga pe la ușa de acces a personalului imediat ce se termină ședința, ok?

Cei doi s-au consultat din priviri între ei și apoi au dat din cap scurt în sens afirmativ. Am reintrat în sală și în trecere i-am șoptit Danei Radu să fie gata să iasă spre ieșirea laterală stanga din Palat împreună  cu ceilalți doi imediat ce se ridică instanța în picioare în vederea părăsirii ședinței de judecată. Dupa asta m-am reașezat în spatele Rebecăi și a acoliților ei care vociferau de zor la fiecare audiere a inculpaților chemați la bară pentru a da declarații. După încă vreo 40 de minute instanța, terminând de audiat inculpații, decide să ia o pauză lucru la care Rebeca și ai ei nu se așteptau evident deoarece teoretic inculpații ar fi trebuit să aștepte revenirea completului în sala.

Un semn scurt din cap făcut de mine către Dana Radu a făcut ca ea să se strecoare împreună cu cei doi spre ușă urmată de ceilalți inculpați. M-am așezat brusc între Rebeca și ai ei blocându-le ieșirea din sală și prefăcându-ma a fi un simplu gura casca curios să îi vadă mai bine pe inculpați. Până să se dezmeticească cei trei, inculpații ieșiseră deja. Am țâșnit și eu pe ușa în îmbulzeala creată de ieșirea celorlalți spectatori din sală dintre care mulți “civili” cu freza regulamentară și pantaloni călcați la dunga! 

În fața mea cei doi Goliati în uniformă încadraseră o parte dintre inculpați, capul de formație spărgand puhoiul de lume precum un spărgător de gheață banchiza iar cel din coadă avea grijă să nu pătrundă printre ei nimeni. Băieți bine antrenați mi-am zis în sinea mea. 

În urma lor, cei trei cu care venisem eu, se țineau aproape de ultimul soldat cu eforturi mari din partea Suzanei Gâdea o băbuță dichisită și elegant îmbrăcată, iar eu închideam grupul folosind din plin coatele din dotare. Brusc urletele Rebecăi au creat un scurt moment de liniște în care s-a auzit clar: 

– Fug criminalii! Opritii pe criminali! Omoratii pe criminali! Trăiască Revoluția! 

Mulțimea de oameni care nu pricepea ce se întâmplă, majoritatea lor fiind veniți cu procese la tribunal, a început să se uite lung după mica noastră coloană. O privire aruncată peste umăr m-a făcut să grăbesc pasul și mai tare, impingand bine grupul meu de la spate, pentru ca la orizont Rebeca făcuse deja conjuncția cu un grup de revoluționari condus de cel pe care îl trimisese afară și se porniseră după noi. Am reușit să ne strecurăm pe ușile imense de la intrare înainte ca ele să fie închise de cei doi militieni care le păzeau și care aveau rolul de a permite intrarea pe acolo doar a personalului. 

Ajunși în afara Palatului de Justiție am fugit efectiv spre micuțul meu WW Golf și după ce i-am băgat în el pe cei trei am demarat în trombă.

Doar ca de unde de neunde au apărut două Dacii hârbuite cu inepuizabila Rebeca și ai ei revoluționari îndesati in ele, care au început să mă urmărească de zor cu scopul blocării mele.

Cunoscând zona bine și având și avantajul mașinii mai mici am slalomat în viteză pe străduțele înguste din zona încercând să scap de urmăritori dar fără succes.

Văzând ca nu reușesc să scap iar prima Dacie se apropia vertiginos, am făcut brusc pe strada cu sens unic o întoarcere de 180 de grade cu frâna de mâna care l-ar fi făcut invidios până și pe Titi Aur și m-am năpustit direct spre Dacia urmăritoare bazându-mă pe instinctul de conservare al șoferului de ocazie și pe frânele bune ale mașinii mele. Trucul a ținut și șoferul speriat a tras dreapta de volan urcându-se practic pe bordură iar eu am reușit astfel să trec de el.

Pe Rebeca am văzut-o inițial dând cu capul de parbriz neavând ca și șoferul centura pusă. Din spate venea gâfâind a doua mașină al cărui șofer nu înțelegea ce se întâmplă și cum pe o stradă cu sens unic circulă în viteză o mașină pe contrasens. Până să se dezmeticească și să manevreze cumva în sensul încercării de blocare a mea am reușit să mă strecor pe lângă el și pe lângă o altă mașină care circula regulamentar și dus am fost.

Blocat de mașina din spate care frânase și ea brusc și îl claxona de zor șoferul celei de a doua Dacii nu a mai putut întoarce și continua urmărirea mea. Pentru a îmi pierde urma am continuat calm dar în viteză pe străduțe până m-am convins ca nu mai am pe nimeni în coadă. Pe la Intercontinental pasagerii mei au inceput să răsufle ușurați, după care tăcerea completă din mașină am început cu calm sa o sparg întrebându-i pe care să îl las primul acasă. Am lăsat-o întâi pe Suzana Gâdea acasă care după ce s-a dat jos mi-a mulțumit frumos și s-a dus spre casa ei pe jos.

 De acolo am plecat în Primăverii unde i-am lăsat acasă pe cei doi Radu, tata și fiica care mi-au mulțumit și ei. Am mai zăbovit un pic în curtea lor jucându-mă cu Haiduc frumosul lor ciobănesc mioritic și am plecat acasă.