Rafila și sponsorii Pharma. Alte milioane de doze aruncate la gunoi

Postat de pe 2 aprilie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

Alexandru Rafila a informat populația că vor mai fi distruse încă 7 milioane de doze de vaccin anti-Covid. Jurnalista Iosefina Pascal a dezvăluit noi detalii despre sponsorizările primite de instituțiile conduse de Alexandru Rafila de la companiile Pharma, în emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, difuzată pe Radio Gold FM.

Deși a fost informat chiar de către Iosefina Pascal cu privire la pașii de urmat pentru ca România să câștige procesul cu Pfizer și chiar să evită achiziționarea în plus a unor doze de vaccin ce nu aveau să fie folosite, Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a ignorat orice avertismente ale presei și acum anunță cu nonșalanță că urmează să fie distruse dozele nefolosite. Bineînțeles că și acest proces costă, banii fiind luați din contribuțiile la stat ale cetățenilor.

Societatea Română de Microbiologie, condusă de Alexandru Rafila, a primit sponsorizări uriașe de la companii Pharma: AstraZeneca, Moderna, Merck Sharp & Dohme și de la alte două firme mai mici. Se pune problema dacă nu cumva sunt influențați medicii în deciziile lor cu privire la prescrierea diferitelor tratamente, având în vedere că sunt finanțați (și nu cu sume infime) de marile firme farmaceutice ale lumii. Aceste lucruri au tot fost dezvăluite în presă, dar se pare că ies la iveală din nou, reprezentând probabil un interes pentru unii politicieni în plină campanie electorală.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background