Președinta CNAS: „Vaccinarea nu ar trebui discutată ca opţională”

Postat de pe 1 octombrie 2024

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Valeria Herdea, a pledat pentru o comunicare prin care oamenii să înţeleagă beneficiile vaccinării, atrăgând atenţia că vaccinarea nu ar trebui discutată ca opţională.

„În ultima perioadă, postpandemie, am asistat la un fenomen paradoxal. Deşi am trecut prin pandemie şi am înţeles ce înseamnă să fii vaccinat şi să faci faţă la boli infecţioase, am uitat foarte repede lecţiile pandemiei, iar acoperirea vaccinală a scăzut foarte mult, de exemplu rată de aproximativ 70% pentru vaccinarea antirujeolică”, a afirmat Herdea. Ea a menţionat că, deşi vaccinarea gripală a persoanelor vârstnice este gratuită şi sunt informate, „există o rată scăzută de acceptanţă” şi multe cazuri de pacienţi cu boli cronice decompensate.

„Trebuie să facem ceva să crească încrederea populaţiei în personalul medical (…), să înţeleagă oamenii care sunt beneficiile vaccinării. (…) Din punctul meu de vedere, şi îmi asum ceea ce spun, vaccinarea nu ar trebui discutată ca opţională. Fiecare dintre noi a avut o şansă să fie vaccinat şi protejat atunci când era copil şi la vremea respectivă nu aveam acces la toate vaccinurile care se găsesc în prezent. Ţine doar de noi să ne vaccinăm copiii, pentru a le da dreptul să crească sănătoşi”, a adăugat Herdea.

De asemenea, Simin-Aysel Florescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş”, consideră că „este necesară o lege a vaccinării prin care să trecem de pragul explicaţiilor (…) pentru că, dacă vorbim de sănătate publică, vaccinarea nu mai este o alegere individuală”. „În cele mai multe cazuri, părinţii care nu îşi vaccinează copiii ignoră cu desăvârşite subiectul vaccinării. Trece pe lângă ei toată informaţia noastră. Şi mai mult, dacă copilul supravieţuieşte şi e bine, e o dovadă în plus că e mai bine aşa, că se imunizează natural, ceea ce e iraţional, pentru că, în acest fel, ajungem la izbucniri epidemice şi la nenumărate cazuri complicate”, a subliniat Florescu.

sursă: ziuanews.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background