PNL se ține de bătăi și paranghelii în plină criză economică

Postat de pe 23 ianuarie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” difuzată la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a prezentat haosul din Partidul Național Liberal.

Cafteală în toaleta unui restaurant între un primar PNL și un patron de case de schimb valutar”, este titlul unui articol de presă care vorbește despre implicarea unui liberal într-o bătaie în toată regula cu un cetățean din Bihor, sâmbăta trecută. Primarul comunei Dobrești, Florin Copos, și Dănuț Marius Sferle, patronul caselor de schimb SferleLeu, au avut o altercație chiar în toaleta unui restaurant. Primarul este acuzat că l-a bătut pe patron, însă edilul neagă: „El mi-a rupt un deget”, informează Bihor.ro. Liberalul, primarul de Dobrești, a respins acuzațiile că l-ar fi lovit pe Dănuț Sferle sau că l-ar fi chemat afară, la bătaie, ori că i-ar fi aruncat băutură în față. „Eu m-am dus la baie, dânsul ieșea. Nu a vrut să mă lase. M-a împins, am dat cu capul de perete, am căzut și mi-a rupt un deget. A dat în mine, dar eu nu l-am lovit și nici nu am opus rezistență”, povestește Florin Copos, care susține că Sferle ar fi fost băut și că, la petrecere, acesta ar fi luat microfonul de la un artist și ar fi înjurat.

Până duminică seara, la Poliție nu a fost depusă nicio plângere penală. Polițiștii orădeni s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului, urmând ca, în funcție de rezultat, să fie dispuse măsuri legale în consecință.

În plin protest, „PNL-ul petrece la microrevelion”. Peste 500 de persoane au fost prezente sâmbătă după-amiază la microrevelionul PNL Turda, care a fost organizat la Milexim Ballroom, potrivit TurdaNews. La petrecere au fost prezenți și au ținut discursuri președintele PNL Turda, primarul Cristian Matei, secretarul general al Guvernului – Mircea Abrudean, președintele Consiliului Județean Cluj – Alin Tișe și europarlamentarul Daniel Buda – președintele PNL Cluj. Liberalii au avut parte de momente artistice, gustate de publicul prezent, fie că a fost vorba de operetă, kangoo jumps, dans sportiv, sau de muzică populară cu Amalia Chiper și formația, momente de cover-uri muzicale susținute de Origen și Daiana.

Campania electorală de anul acesta va fi atipică, prevede Iosefina Pascal. „O să cheme activul de partid, de la talpa partidului și până la secretarul general al guvernului, care ar trebui să aibă alte activități, nu să stea la microrevelion, o să dea o masă caldă, o să organizeze un dans și cam asta va fi… Vor merge strict pe mobilizarea activului de partid și a familiilor activului de partid. Pare că s-au rupt complet de realitatea din teritoriu, de parcă nu mai contează pentru ei dacă îi votează, dacă îi susțin sau dacă sunt interesați de ei cetățenii obișnuiți”, a comentat Iosefina Pascal.  

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background