Piedone îi face plângere penală lui Dominic Fritz: „Să se pronunțe Justiția”

Dragi prieteni,

Așa cum v-am promis, am depus astăzi plângerea penală pe numele FOSTULUI primar al Timișoarei, caporalul Fritz. Și mi-am întemeiat demersul pe răspunsurile la 5 întrebări pe care mi le-am pus, ca om, ascultând elucubrațiile „pianistului de ocazie”:

1. Este pasibil Fritz de retragerea cetățeniei?

Cetățenia română nu este o pelerină de supererou și nici un accesoriu politic. Dacă legea permite retragerea cetățeniei dobândite în anumite situații grave, atunci instituțiile competente sunt cele care trebuie să verifice, cu probe și fără spectacol, dacă faptele concrete intră sau nu în acele situații. Restul este gălăgie de partid: unii cer anchete înainte să existe fapte, alții proclamă deja sentințe. Într-un stat de drept, însă, legea nu se aplică nici cu aplauze, nici cu huiduieli. Eu am fost justițiabil, în două momente grele ale existenței. Într-un caz, Statul și-a admis greșeala și m-a declarat nevinovat, după ce am executat, degeaba, un an de închisoare. În celălalt, a decis că am greșit și mi-a interzis să candidez timp de 3 ani. Să se pronunțe Justiția și în cazul grofului de import, de la Timișoara, zic.

2. „Majoritate toxică pentru România” este un discurs fascist și generator de ură?

Să numești o majoritate aleasă democratic „toxică” nu este, prin el însuși, un act fascist — este o formulă populistă, adică un precursor al fascismului. Dar când adversarul politic este generalizat și devine „toxic”, „dușman” sau ceva ce trebuie eliminat din viața publică, discursul începe să alunece pe o pantă periculoasă. Democrația presupune să câștigi bătălia argumentelor, nu să transformi milioane de cetățeni în niște ciumați politici numai pentru că au votat altfel. Culmea e că Fritz și acoliții săi ideologici par trepanați când aud de patriotism sau naționalism, fac procese de intenție oricui vorbește cu respect de țară, de istorie, de Biserică, familie sau tradiții. Ne fac pe toți, in corpore, extremiști. În timp ce sădesc dezbinare și agresivitate. La fel ca înaintașii lor din interbelic.

3. „Dreptul pervertit” al autorităților este un atac la statul de drept?

Critica unei hotărâri, a unei instituții sau chiar a modului în care funcționează justiția este perfect compatibilă cu democrația. A declara însă că „dreptul” însuși este pervertit pentru că o instituție nu produce rezultatul dorit de tine este cu totul altceva: ajungi să muți discuția de la contestarea unei decizii la contestarea regulilor. Iar dacă fiecare politician declară „pervertit” tot ce nu-i convine, statul de drept ajunge să semene cu un meniu à la carte: alegem numai legile care ne convin. După cum am spus mai sus, nu mă aflu în situație. Am respectat orice decizie a instanțelor, indiferent dacă mi-a convenit sau nu. Nu de alta, dar nu sunt „mai egal” decât ceilalți români și nici nu mă consider astfel.

4. „Revoluție”, „luptă”, „rezistență”: unde se termină retorica și începe instigarea?

„Lupta” și „rezistența” sunt cuvinte perfect legitime în limbajul politic. Problema apare atunci când sunt repetate într-un context care îi cheamă pe oameni să treacă de la protestul pașnic la confruntare, nesupunere sau violență. Într-o democrație, revoluția poate fi o metaforă electorală; însă nu poate deveni un permis pentru încălcarea legii. Eu mă consider un om popular, merg prin târguri, vorbesc și cu săracii, și cu bogații, am simpatizanți de toate felurile, dar nu m-ați auzit vreodată să îi chem în stradă, să mă apere, chiar când pe nedrept am fost smuls din familie și trimis după gratii. Se pare că importurile recente au dispensă la orice.

5. Este morală folosirea simbolisticii victimelor din Decembrie 1989 pentru apărarea unui condamnat definitiv?

În fine, mă cunoașteți. Nu sunt sfânt, nici nu mă dau. Sunt un om simplu, cu multe păcate. Și tocmai pentru că sunt conștient de asta, stau și mă întreb: memoria celor care au murit în decembrie 1989 a ajuns recuzită de campanie și certificat de bună purtare pentru Dominic Fritz? Poți invoca Timișoara, Revoluția și libertatea, pentru a împrumuta din aura de prestigiu și sacrificiu a unor eroi? Eu spun, fără modestie, că știu ce înseamnă sacrificiul. Dar nu mi-aș permite, în viața asta și câtă vreme nu îmi ia Dumnezeu mințile, să mă consider martir. Se pare că agentul de carton își permite. Cu obrăznicia specifică celui primit cu căldură în noua sa țară și răsplătit chiar cu voturi și demnități. Halal patriotism!

Până va decide Justiția ce face cu noul nostru compatriot, eu vă rămân alături, cu bune și rele.

Cristian Victor Popescu-Piedone

Președintele Partidului Naționalist Reformarea României