Peste 60% dintre români sunt obezi – cine promovează obezitatea?
Postat de Gold FM Radio pe 28 februarie 2024
Autor: Oana-Medeea Groza
Consiliera lui Klaus Iohannis a anunțat că peste 62% dintre români erau supraponderali în 2022. Jurnalista Iosefina Pascal a prezentat, în emisiunea sa de la Gold FM, câteva statistici îngrijorătoare cu privire la sănătatea românilor.
În Australia peste 67% din populație suferă de obezitate, în timp ce în România 62% dintre cetățeni sunt supraponderali. Totodată, din ce în ce mai mulți ajung să fie supraponderali. Pare că România țintește mereu să bată recorduri… negative, apropiindu-se ușor, ușor de rata de obezitate din America, unde tot mai mulți oameni se confruntă cu această problemă. Mulți dintre români sunt nevoiți să lucreze toată ziua, unii având chiar două locuri de muncă pentru a se putea întreține, ceea ce duce automat, la sedentarism și imposibilitatea de a acorda suficient timp sportului, mâncarea de la noi este foarte slabă din punct de vedere calitativ (din cauza dublei măsuri) și există mulți factori care cresc riscul de obezitate.
Și mai problematic este faptul că, pe rețelele de socializare, în special pe TikTok, există un adevărat cult al promovării obezității. Nu se promovează ideea de a fi împăcat cu tine însuți și cu imperfecțiunile tale, ci se promovează chiar obezitatea, lenea și un stil de viață nesănătos per total. O parte dintre influencerii care promovează acest stil de viață de-a dreptul toxic au și murit, ca urmare a problemelor de sănătate rezultate din cauza mâncatului în exces și din cauza lipsei de mișcare. A devenit o infracțiune să spui că o persoană care suferă de obezitate morbidă și care nu face niciun demers pentru a-și îmbunătăți starea fizică și psihică are probleme. Un astfel de gest imprudent te plasează automat în categoria celor care discriminează și a celor care emit discursuri de ură.
Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.