Peiu: Ati mințit poporul cu creșterea economica!

Postat de pe 21 decembrie 2023

Chiar înainte de sărbători avem o știre deosebit de gravă care ne arată în ce hal a decăzut calitatea servicilor publice în România, în ce hal a decăzut calitate a instituțiilor care sunt puse să lucreze pentru binele cetățenilor. Ei bine, s-a anunțat astăzi de dimineață, de către Institutul Național de Statistică (INS), că s-a făcut o rectificare a creșterii economice pe anul 2022, o rectificare care este absolut șocantă, este ceva ce nu s-a mai întâmplat în ultimii 25 de ani. Ei bine, dacă pe datele preliminare INS anunțase o creștere economică de 4,7% a economiei noastre în anul 2022, la această rectificare, cu cifrele sedimentate, cu cifrele reale venite din economie, s-a ajuns la o creștere economică de 4,1%.

Sper că avem cu toții înțelegerea dimensiunii aceste erori. Ea este de neimaginat într-o țară membră a Uniunii Europene, pentru că, oameni buni, așa ceva s-a mai întâmplat numai pe vremea când administrația de la Atena își mințea creditorii cu bună știință privind performanța economică a statului, ceea ce a dus Grecia la situația falimentară din 2015. Dacă nu vrem să repetăm acea poveste trebuie să fim extrem de reactivi la ceea ce s-a întâmplat acum. Nu este posibil ca o instituție asociată la Eurostat, care furnizează indicatorii de maximă importanță despre evoluția României, și nu numai în domeniul economic, să facă astfel de erori. Repet, este ceva de neimaginat ca o instituție populată numai cu profesioniști, cu oameni de meserie, să poată să ne anunțe că România a crescut cu 4,7% în 2022 iar acum să aflăm că vorbim de fapt de 4,1%. Aceste cifre pun într-o altă lumină foarte multe alte aspecte ale economiei.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background