Parlamentarii britanici cer retragerea desenului animat Mașa și Ursul acuzat de propagandă rusă

Postat de pe 10 august 2026

Celebrul serial de animație pentru copii „Mașa și Ursul”, îndrăgit de cei mici din toata lumea, se află în centrul unui scandal geopolitic. Aproximativ cincizeci de parlamentari britanici cer retragerea urgentă a producției de pe platformele de streaming, acuzând-o că servește drept instrument de soft power al Kremlinului și că familiarizează subtil copiii cu simbolistica militară rusă. În timp ce criticii semnalează episoade în care mica protagonistă poartă simboluri ale fostei poliții politice staliniste, creatorii serialului și numeroși analiști resping acuzațiile, considerând că această tentativă de cenzură merge mult prea departe, scrie 20minutes

Acuzat că vehiculează imagistică militară și că servește ca instrument de soft power pentru Kremlin, celebrul serial pentru copii se află în vizorul a aproximativ cincizeci de parlamentari britanici, care cer interzicerea acestuia.

Ar trebui interzis desenul animat pentru copii mici „Mașa și Ursul”? Aceasta este cerința a aproximativ cincizeci de parlamentari britanici. Luna trecută, aceștia au adresat o scrisoare deschisă ministrului Culturii, Lisa Nandy, în care denunță o „militarizare a minților” celor mici.

Aceștia cer ca serialul de animație, lansat în 2009, să nu mai fie disponibil pe platforme precum Netflix și ITVX. Producția, extrem de populară, se bucură de un succes uriaș și pe YouTube, unde numără peste 12 milioane de abonați. Dar sunt oare ursul – o fostă stea de circ – și fetița năzdrăvană care poarta un batic tradițional rusesc, ambasadori ai Rusiei lui Putin sub trăsăturile lor adorabile?

Imagistica militară rusă

Scrisoarea transpartidică, inițiată de deputatul liberal-democrat Tom Gordon, indică în mod special episodul „Pe aici nu se trece!”. În această secvență, mica Mașa păzește grădina de legume a ursului, un animal care reprezintă istoric Rusia, pentru a împiedica un iepure să fure morcovii.

Ea poartă o șapcă verde cu bandă albastră și stea roșie ce amintește de cea al grănicerilor sau al NKVD-ului, poliția politică din epoca stalinistă. Pentru parlamentari, serialul animat normalizează imagistica militară rusă, mergând până la a-i atribui fetiței o cască de tanchist, un accesoriu pe care îl poartă și în alte scene ale serialului.

O lungă tradiție de propagandă prin animație

Criticile nu sunt noi. Încă din 2017, publicația Libération analiza acest „instrument de soft power rusesc”, în timp ce ziarul finlandez Helsingin Sanomat îl cita pe Priit Hõbemägi, pe atunci lector în comunicare la Universitatea din Tallinn, care afirma că este vorba despre o „spălare pe creier” și despre un „element de influență hibridă, prin care o imagine negativă a Rusiei este înlocuită cu una pozitivă”. Un an mai târziu, The Times menționa difuzarea unui mesaj pro-Putin prin acțiunile celor două personaje.

Această îngrijorare apare într-un context în care Rusia se bazează într-adevăr pe animație pentru a atrage publicul tânăr. „Rusia are o lungă tradiție în utilizarea animației pentru a transmite mesaje politice, iar publicul tânăr este în mod clar o țintă pentru modelarea opiniei viitoare”, explică Carole Grimaud, cercetătoare în științele informării și specialistă în spațiul rus.

Din Al Doilea Război Mondial până în prezent

În 2024, canalul olandez pentru copii BabyTV a fost piratat de două ori pentru a difuza imagini de la parade militare rusești și de laclamare a lui Vladimir Putin. În Africa, grupul paramilitar Wagner a produs, începând din 2019, un desen animat în care un urs (care reprezintă Rusia) vine în ajutorul unui elefant amenințat de haine, acestea din urmă simbolizând Franța și Occidentul.

De asemenea, în mai 2025, vedeta televiziunii de stat Vladimir Soloviov anunța proiectul „SolovievKids”. Acest serial animat parodic, realizat cu ajutorul inteligenței artificiale, îi înfățișează pe liderii occidentali ca pe niște bebeluși și promovează o viziune aliniată Kremlinului asupra actualității geopolitice internaționale.

De altfel, rușii nu sunt singurii care s-au folosit de animație în scopuri politice. Cel mai cunoscut exemplu istoric este probabil producția Disney Der Fuehrer’s Face (în care Rățoiul Donald visează că lucrează într-o fabrică nazistă), realizată în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial.

O reacție disproporționată?

Studioul Animaccord respinge ferm aceste acuzații. Compania precizează că și-a mutat complet activitatea în afara Rusiei și afirmă că nu primește nicio finanțare de la statul rus. Într-un articol publicat în revista The Spectator, istoricul și politologul britanic Mark Galeotti a criticat demersul parlamentarilor britanici, numindu-l „absurd” și contraproductiv, în condițiile în care dezinformarea reală a Kremlinului este prezentă în altă parte.

„Când ești foarte mic, dacă vezi uniforme sovietice, americane sau britanice, nu cred că are cu adevărat un efect, cel puțin nu la fel de mare ca alte forme de dezinformare. Și apoi, în acest caz, ar trebui să nu-l mai citim pe Dostoievski sau literatura rusă? Poate că se merge puțin prea departe”, adaugă Carole Grimaud.

Pentru moment, ministrul Lisa Nandy nu a făcut nicio declarație publică cu privire la această solicitare, iar serialul poate fi vizionat în continuare de copiii din Marea Britanie. În alte țări europene, precum Franța, Mașa și Ursul face parte din grila televiziunilor publice. Întrebat pe această temă, directorul departamentului de animație și tineret de la France Télévisions, Pierre Siracusa, a dat asigurări că instituția urmărește „cu atenție” aceste dezbateri, adăugând: „Mașa și Ursul este difuzat pentru calitățile sale artistice și de divertisment, fără intenția de a purta un mesaj politic. Până în prezent, nu luăm în calcul întreruperea difuzării.” Fetița năzdrăvană nu pare, așadar, pregătită să își oprească boacănele de pe ecranele copiilor.

sursă: 20minutes


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background