Olanda și Norvegia au pus la cale o mare potlogărie contra cetățenilor UE

Postat de pe 13 septembrie 2022

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, prezentată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, discuția s-a axat pe mișcările strategice din domeniul energiei și al gazelor, Sorin Roșca Stănescu venind cu dezvăluiri importante despre adevărații furnizori de gaze din Europa.

Toate țările UE, cu excepția câtorva, s-au dus după fentă, conform spuselor lui Sorin Roșca Stănescu. Fenta a fost multiplă și a constat în aserțiunea repetată des și transformată în acuzație cum că Federația Rusă șantajează UE în domeniul energetic pentru a obține anumite avantaje în războiul cu Ucraina, explică SRS.

Situația, însă, pare să fie ușor diferită. Foarte mulți europeni au dat credit acestei acuzații până când, zilele trecute, s-a descoperit că doar 9% din gazul din UE provine din Rusia. Cel mai mare distribuitor de gaze în UE la momentul actual nu mai este Rusia, ci Norvegia. Populațiile din UE au fost înșelate sistematic și este foarte grav că s-a aflat atât de târziu.

Toată lumea a crezut că gazul s-a scumpit pentru că rușii au vrut să-și creeze resursele necesare pentru a câștiga. Ei bine, de fapt cei care au umflat prețul gazului sunt pe de-o parte norvegienii, interesați să câștige cât mai mult din vânzarea gazelor, și pe de altă parte olandezii, care au creat un fel de piață virtuală și au creat un preț artificial.

Se considera că Rusia șantajează UE, dar șantajul e de fapt invers

Miniștrii Energiei din UE au fost chemați într-o ședință în care se preconiza ca în conformitate cu planurile Comisiei Europene să se aplice noi sancțiuni în domeniul energetic pentru Rusia și să se plafoneze doar prețul gazului și petrolului din Federația Rusă. Se pare că de fapt Rusia este șantajată de UE, dacă doar ei ar urma să i se aplice această plafonare. Opinia publică a fost înșelată și supusă unei torturi de natură financiară. Comisia Europeană, care guvernează peste toate organismele responsabile de reglementarea pieței energiei, nu și-a făcut treaba.

Sunt 14 state din UE, inclusiv România, care și-au declarat intențiile de a solicita plafonarea prețului energiei indiferent de cei care vând energia. Inițiativa lor se ciocnește de Norvegia, care nu vrea să reducă prețul. Dacă UE încearcă să forțeze lucrurile, e posibil ca Norvegia să nu mai vândă gaze către UE și să se îndrepte către China. Atunci UE s-ar confrunta cu o problemă gravă la iarnă.

Emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă, poate fi urmărită de luni până joi, pe Radio Gold FM, începând cu ora 13. Înregistrarea integrală poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background