O măslină în loc de slănină

Postat de pe 27 august 2024

Autor: Monica Tatoiu

Cam asta-i noua lege a pensiilor pentru cei care de 30+ ani se încăpățânează să voteze promițătorii de miracole, din fotoliul comunist cu varii nume. Tot ce au exploatat lăcustele aduse de democrația lucrului prost făcut, cu profituri mari și fără investiții a fost creat cu munca acestor oameni. În mine, pe șantiere, pe drumuri și căi ferate. Nu le place tinerilor de azi de ei, că zic că sunt expirați. Voi ăștia tineri și școliți afară ce ați făcut pentru țara asta? Pe care o judecați cu mânie  „telectuală ”.

Majoritatea celor nemulțumiți de această lege, neconstituțională, provin din acele grupuri profesionale care au muncit pe brânci pentru a da o țară fără datorii în 89, 6 zile pe săptămână, nu 5 cum ne spune UE.  Au muncit cât le-a permis educația. Pentru că asta le-a fost oferit. Fără alternativă. Ca să scape de ei, reformiștii,  au creat de-a lungul timpului legi favorabile pe care acum le încalcă, mimând ipocrit influența deciziilor externe. Cică trebuie să ne aliniem la ce zice OECD, UE  și alte entități aburite de trimișii noștri speciali care ascund mizeria sub preș pe indemnizații speciale.

Cea mai mare măgărie pe care au făcut-o de ceva ani încoace este cu ștampila “pensie” pentru toate sinecurile inventate pentru prăduitorii de buget. Ce este un pensionar? Este un depunător de bani într-un fond. Pe care ce să vezi, statul îl gestionează după cum îl duce unicul neuron parțial activ. Forțat la tinerețe, dai bani spre gestiune STATULUI  ca să ai de unde scoate la bătrânețe ca să nu mori de foame. Ce face statul? Îi alocă în găurile negre ale exercițiului neuronilor adormiți pentru niște voturi luate cu japca baronilor locali.

Mica recalculare a pensiilor. Altă găselniță de drogat pensionarii cu lei tramvai.  Iluzia că mai primesc o măslină plătind bani de slănină la firme agreate de statul în coadă.Ca să îi ducă la vot ca pe oile încă ne-eutanasiate de vreo molimă.  La agapele baronilor de toate culorile din teritoriile încă ale neamului se pregătește marea adormire a neamului. Ciolacu, nu Constituția, ne compensează scăderea pensiilor negociată cu finanțatorii deficitului creat de hoții la drumul mare. Document de partid stat.

Pensiile de urmaș. Altă măgărie. Au fost o familie. Unul moare. De regulă bărbatul care a lucrat în condiții grele până în 90. Soția care a crescut copiii, a muncit ca femeie bună la toate, a muncit pe bani puțini,  nu beneficiază de pensia ei de mizerie dacă moare soțul decât în situația în care renunță la pensia ei. Și doar pentru jumătate din cea a soțului. Și mai spun artizanii legii că vor familie tradițională?

Comunicarea proastă face legea asta nebună bună, spun spălătoresele de cadavre politice.

Pensiile nu pot să scadă că este neconstituțional. Dar pot să le înghețe. Asta fac acum. Cum s-a întâmplat în 2010. Pentru că nu sunt bani. Pentru că s-a prăduit tot ce producea încă economia României distrusă de proști iresponsabili cu carnet de partid.

Da, sunt mulți sinecuriști care s-au aranjat cu HG uri cu aplicabilitate 24 de ore. Dar cei care au creat în  comunismul hulit acea bază materială pe care au exploatat-o, ”antreprenorii români ” cu conexiuni la ugerul puterii merită să trăiască decent. Găsiți bani dacă îi respectați.

O veste proastă. Măslinele se împuținează. Așa că nici slănină, nici măslină dacă “vrea mușchiul lor”  după ce vă păcălesc de Ziua Națională cu niște căcăreze pe post de măsline.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background