Moscova acceptă plecarea lui Maduro și își declară sprijinul pentru noua conducere de la Caracas
Postat de Gold FM Radio pe 7 ianuarie 2026
Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse a publicat o declarație privind evoluția situației din Venezuela, în care salută instalarea vicepreședintelui executiv Delcy Rodriguez în funcția de președinte împuternicit al țării și își reafirmă sprijinul pentru autoritățile de la Caracas.
Potrivit comunicatului, Delcy Rodriguez a depus jurământul în Adunarea Națională a Venezuelei și a preluat atribuțiile de președinte împuternicit, în baza unei decizii a Camerei Constituționale a Curții Supreme de Justiție.
„Acest pas demonstrează hotărârea guvernului bolivarian de a asigura unitatea și de a păstra verticala puterii construită în conformitate cu legislația națională, de a neutraliza riscurile unui blocaj constituțional și de a crea condițiile necesare pentru dezvoltarea pașnică și stabilă în continuare a Venezuelei, în fața unor amenințări neocoloniale flagrante și a unei agresiuni armate din exterior”, se arată în comunicat.
Rusia afirmă că salută eforturile autorităților venezuelene de a apăra suveranitatea statului și interesele naționale și își confirmă solidaritatea constantă cu poporul venezuelean și cu guvernul acestuia.
Totodată, MAE al Rusiei insistă asupra principiului potrivit căruia Venezuela trebuie să aibă garantat dreptul de a-și decide singură destinul, fără ingerințe distructive din exterior.
„Susținem consecvent detensionarea situației existente și soluționarea tuturor problemelor prin dialog constructiv și cu respectarea normelor dreptului internațional, în primul rând a Cartei ONU. America Latină și zona Caraibelor trebuie să rămână o zonă a păcii. Dezvoltarea suverană a statelor din regiune trebuie garantată.”
Amintim că, în ultimele zile, Rodriguez a trecut de la condamnarea capturării lui Maduro la un ton mai conciliant, afirmând că este dispusă să colaboreze cu SUA.
Trump a mai precizat că președintele interimar Delcy Rodriguez cooperează cu administrația americană și a avertizat că Statele Unite ar putea lansa „o a doua intervenție militară în Venezuela” dacă această cooperare va înceta. Totodată, liderul de la Casa Albă a susținut că, până în prezent, nu a întâmpinat nicio opoziție din partea acesteia.
„Voi auziți o altă persoană decât aud eu. Eu nu cred că a existat rezistență”, a afirmat liderul de la Casa Albă.
sursă: ziua.md