Mitul legendarului articol 5 din Tratatul NATO: „Suntem pe teren minat!”

Postat de pe 25 martie 2022

Autor: Adrian Lambru

Jurnalista Iosefina Pascal a declarat în cadrul emisiunii „Scamatoriile Iosefinei”, de la GOLD FM, că: „Articolul 5 din Tratatul Nord-Antlantic (NATO) nu garantează implicarea ajutorului militar în cazul unui atac asupra unei țări incluse. Este vorba despre consens prin vot”.

În contextul conflictului armat dintre Ucraina și Rusia, în spațiul public a apărut informația conform căreia, dacă o țară membă NATO va urma să fie atactă de armată rusă, articolul 5 al tratatului ar urma să asigure ajutorul și protecția militară. Iosefina Pascal contrazice această teorie prin tocmai conținutul explicit al articolului.

“Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor părţilor şi, în consecinţă, sunt de acord că, dacă are loc un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la autoapărare individuală sau colectivă, recunoscut prin art. 51 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, va sprijini partea sau părţile atacate, prin realizarea imediată, individual şi împreună cu celelalte părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, în vederea restabilirii şi menţinerii securităţii în spaţiul Atlanticului de Nord” – scrie în articolul 5 din Tratatul NATO.

Jurnalista GOLD FM subliniază că: „Nu scrie nicăieri că este obligatoriu să se intervină militar. E doar considerat. Este nevoie de consens prin vot. Unele țări, două-trei s-ar putea să se implice și restul membrilor pot aplica doar sancțiuni. Prin tratat, au dreptul să facă asta. A se reține termenii <consideră>, <necesară> și <inclusiv>”.

O spun și americanii…

Tink Tank-ul Poynter Institute, o organizație non-profit din Statele Unite ale Americii (SUA), a publicat un interviu pe site-ul lor în care specifică următoarele: „Articolul 5 din Tratatul NATO nu asigură protecția automată a țărilor membre în caz de atac. Cei care cred asta se înșală. Pur și simplu s-ar putea să nu existe nicio reacție. Terebuie să se ajungă la un consens într-o astfel de situație. Nu e vorba de un singur vot formal. Asta înseamnă că niciun guvern nu se opune invocării articolului 5 sau din contră”.

„Ăștia mai mult ca sigur sunt cu rușii” – spune Iosefina Pascal cu ironie. „Avem de a face cu o altă dezinformare rusă, nu-i așa? Să nu cumva să fie Putin în spatele acestui think tank american. Suntem pe un teren minat”. Jurnalista atrage atenția la realitatea geo-politică actuală și la relațiile dintre statele lumii. Turcia, de exemplu, nu s-ar afla la momentul actual într-o bună relație bilaterală cu SUA, iar în continuare are relații comerciale cu Federația Rusă. Iar exemplele pot continua…

Emisiunea “Scamatoriile Iosefinei”, moderată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi, la Gold FM, de la ora 16. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe paginile de YouTube și Facebook ale Radio Gold FM România.

sursă photo: AP Photo/Olivier Matthys


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background