Misteriosul procuror care anchetează AUR

Postat de pe 24 iulie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea „Scamatoriile Iosefinei” de la Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a prezentat problemele din justiție ale partidului AUR, realizând profilul procurorului care se ocupă de caz.  

George Simion a vorbit zilele trecute despre audierile care au avut loc înainte de alegerile europarlamentare, audieri în cadrul cărora sute de membri AUR au fost interogați. Se pare că încă 100 de membri ai partidului AUR au fost citați, inclusiv membri din staff sau simpatizanți. În acest moment, o astfel de acțiune, îndreptată împotriva unui partid de opoziție, cel mai mare din punct de vedere procentual, ascunde un anumit scop politic bine ocultat, care poate să fie în beneficiul partidului sau, dimpotrivă, în dauna acestuia. În ambele cazuri este vorba în mod cert de imixtiuni de tip nedemocratic, a punctat Iosefina Pascal.

Este absolut șocant modul în care au fost aprobate candidaturile membrilor AUR la alegerile europarlamentare, le-au fost validate listele și au fost tipărite buletinele de vot, toate acestea ca înainte cu doar câteva zile de votul propriu-zis AUR-ul să fie acuzat că a falsificat semnăturile. Iosefina Pascal este de părere că o astfel de acțiune bizară ascunde fie un ordin, fie incompetența Biroului Electoral Central. Există precedente, chiar la alegeri prezidențiale, care demonstrează incompetența BEC-ului în a stopa și invalida candidaturile unor politicieni care au încercat să fraudeze alegerile și au și reușit. „Faptul în sine că niște băieți din sistemul acesta de justiție, care trebuie să fie independent cu adevărat și performant, se pretează la astfel de acțiuni, și nu de azi de ieri, ar trebui să ne îngrijoreze”, a subliniat jurnalista, amintind de precedentul Dragnea, arestat într-un dosar cu prejudiciu de 3.000 de euro, în timp ce el învârte de fapt zeci sau sute de milioane de euro prin conturi din afara țării, în cârdășie cu Florian Coldea.

Jurnalista Iosefina Pascal a mărturisit că i-a atras atenția numele procurorului menționat de George Simion, dându-și seama ulterior că era vorba despre Rareș Petru Stan, care s-a ocupat de mai multe cazuri controversate în ultimii ani. Spre exemplu, în cazul Colectiv, Rareș Petru Stan a hotărât condamnarea patronilor clubului, a furnizorilor de artificii (produsele lor fiind stabilite drept cauză a izbucnirii incendiului) și a lui Cristian Popescu Piedone, care ulterior a fost eliberat, fiind închis fără motiv. Astfel i s-a dat posibilitatea să se victimizeze că a fost încarcerat pe nedrept.

Rareș Petru Stan s-a ocupat și de frații Tate, arestați într-un dosar de la DIICOT pentru trafic de persoane, viol, hărțuire și alte astfel de acuzații deosebit de grave. În ciuda gravității faptelor lor, frații Tate au stat în arest câteva luni, apoi au fost transferați în arest la domiciliu, iar acum sunt puși sub control judiciar, pe care îl contestă. În același timp, frații Tate își continuă afacerile liberi și nestingheriți: au lansat o cryptomonedă pe care au promovat-o la Beach, Please, și-au păstrat afacerile de pe Internet și studiourile de videochat și încasează în continuare bani din acestea. Chiar faptele care puteau fi dovedite foarte ușor, anume evaziunea fiscală și spălarea de bani, au fost trecute cu vederea și neanchetate de procurorul Rareș Petru Stan, iar faptele cele mai grave aparent nu le poate dovedi sau, dintr-un motiv încă necunoscut, nu dorește să le dovedească. Așadar, pare că Rareș Petru Stan acționează la ordin, putând fi tocmit chiar pentru a distruge opoziția, în speță AUR-ul.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background