Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Olanda, Japonia și Canada anunță planuri pentru securizarea navigației în Ormuz, după stabilizarea situației
Postat de Gold FM Radio pe 20 martie 2026
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat că Parisul este pregătit să participe, alături de alte state, la o misiune internațională de escortare a navelor comerciale în Strâmtoarea Ormuz, imediat ce situația de securitate din Orientul Mijlociu se va stabiliza.
Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă susținute după reuniunea Consiliului European. Potrivit liderului francez, inițiativa ar urma să vizeze asigurarea unui tranzit sigur al navelor, fără implicarea utilizării forței, și va necesita consultări și coordonare inclusiv cu Iranul.
„De îndată ce situația va deveni mai calmă, Franța este pregătită, împreună cu alte țări, să își asume responsabilitatea pentru un sistem de escortare a navelor în strâmtoare, în cadrul unei misiuni care nu presupune utilizarea forței”, a declarat Macron.
În paralel, șapte state – Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Japonia și Canada – au anunțat că sunt dispuse să contribuie la asigurarea securității navigației în Strâmtoarea Ormuz. Totuși, autoritățile nu au precizat în ce mod concret se va materializa această contribuție, iar trimiterea de nave militare nu a fost confirmată.
Într-o declarație comună, statele semnatare au condamnat ferm atacurile recente atribuite Iranului asupra navelor comerciale neînarmate din Golful Persic, precum și loviturile asupra infrastructurii civile, inclusiv a obiectivelor petroliere și de gaze. De asemenea, acestea au acuzat Teheranul de blocarea de facto a Strâmtorii Ormuz.
Semnatarii au cerut Iranului să înceteze imediat amenințările, instalarea de mine maritime și atacurile cu drone și rachete, precum și orice alte acțiuni care ar putea împiedica navigația comercială în această rută strategică pentru transportul global de energie.
„Securitatea maritimă și libertatea de navigație sunt în beneficiul tuturor statelor. Facem apel la respectarea dreptului internațional și a principiilor fundamentale ale prosperității și securității globale”, se mai arată în declarația comună.
sursă: ziua.md