„Lista neagră” de la ANAF devine secretă. Românii vor fi expuși la inspecții fără niciun avertisment
Postat de Gold FM Radio pe 28 februarie 2026
Guvernul propune ca, până la 31 decembrie 2026, contribuabilii să nu mai poată solicita oficial de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) comunicarea clasei sau subclasei de risc fiscal. Măsura este inclusă într-un proiect de ordonanță de urgență aflat în dezbatere publică.
În prezent, ANAF face periodic analize de risc pentru fiecare contribuabil, persoană fizică sau juridică, pe baza declarațiilor depuse, a datoriilor restante, a istoricului plăților și a altor informații fiscale relevante. În urma acestor analize, instituția stabilește o clasă sau subclasă de risc fiscal. Această încadrare nu reprezintă o sancțiune și nu duce automat la un control, ci este un instrument intern folosit pentru a decide ce contribuabili sunt verificați mai des. Cei considerați cu risc mai ridicat pot fi selectați mai frecvent pentru inspecții sau controale documentare.
Prin modificări anterioare ale Codul de procedură fiscală, s-a stabilit că, de la 1 ianuarie 2026, contribuabilii ar fi avut dreptul să ceară oficial comunicarea clasei de risc fiscal, iar ANAF ar fi fost obligată să transmită răspunsul printr-un mijloc care să asigure dovada primirii. Noul proiect amână însă aplicarea acestei prevederi până la sfârșitul anului 2026. Astfel, în această perioadă, contribuabilii nu vor putea solicita oficial această informație.
Ministerul Finanțelor motivează suspendarea prin necesitatea finalizării procesului de digitalizare a sistemelor informatice. Intenția este ca informațiile privind clasa de risc fiscal să fie disponibile direct în Spațiul Privat Virtual (SPV), contul online prin care contribuabilii comunică deja cu Fiscul. În acest fel, în loc să trimită cereri scrise și să aștepte un răspuns oficial, contribuabilii ar urma să poată consulta direct în SPV încadrarea lor, după ce sistemele vor permite acest lucru.
Autoritățile mai arată că legea nu prevede în prezent o limită a numărului de solicitări care pot fi depuse. Prin urmare, un contribuabil ar putea trimite cereri repetate, iar ANAF ar trebui să răspundă fiecăreia, cu confirmare de primire. Potrivit inițiatorilor, acest lucru ar putea duce la un volum mare de corespondență și la o încărcare suplimentară a personalului. Proiectul nu modifică modul în care este realizată analiza de risc și nici criteriile de clasificare. Se suspendă doar, temporar, dreptul contribuabililor de a solicita oficial comunicarea clasei de risc fiscal, până la 31 decembrie 2026.
În acest context, recomandarea pentru contribuabili este să adopte o abordare preventivă și să își consolideze mecanismele interne de conformare fiscală, chiar și în absența accesului direct la încadrarea de risc.
1. Revizuirea periodică a situației fiscale
Este importantă verificarea constantă a declarațiilor depuse, a vectorului fiscal și a concordanței datelor raportate, pentru a reduce riscul unor necorelări care pot influența clasificarea de risc.
2. Monitorizarea activă a comunicărilor din SPV
În lipsa solicitării directe a încadrării, SPV devine principalul canal de interacțiune cu ANAF. Verificarea regulată a notificărilor și mesajelor poate preveni acumularea unor situații neclarificate.
3. Consolidarea controalelor interne și a procedurilor de conformare
Implementarea unor verificări interne (reconcilierea datelor contabile, verificarea obligațiilor restante, corelarea raportărilor SAF-T, e-Factura, e-Transport) poate reduce riscul de clasificare nefavorabilă.
4. Corectarea rapidă a erorilor identificate
Transmiterea declarațiilor rectificative sau clarificarea eventualelor neconcordanțe trebuie realizată cât mai prompt, pentru a limita impactul acestora asupra profilului fiscal.
5. Documentarea relației cu partenerii și tranzacțiilor relevante
În contextul evaluărilor automatizate, trasabilitatea și documentarea corectă a tranzacțiilor devin esențiale pentru susținerea poziției fiscale a contribuabilului.
6. Dialog proactiv cu autoritatea fiscală
În situațiile în care apar neclarități, contribuabilii ar trebui să utilizeze mecanismele existente de solicitare de informații sau clarificări, pentru a evita acumularea unor riscuri percepute.
sursă: ziuanews.ro