Lecție demonstrativă despre importanța apei potabile pentru elevii Școlii Gimnaziale „George Coșbuc” din Ploiești
Postat de Gold FM Radio pe 6 martie 2026

Societatea HIDRO PRAHOVA S.A. a răspuns invitației venite din partea Școlii Gimnaziale „George Coșbuc” din Ploiești și a organizat, în data de 6 martie 2026, o lecție demonstrativă dedicată elevilor claselor a II-a, în cadrul programei școlare privind Educația pentru Dezvoltare Durabilă.
Activitatea, desfășurată sub tema „Apa curată accesibilă tuturor”, a avut ca obiectiv familiarizarea elevilor cu noțiuni esențiale despre apa potabilă, despre modul în care aceasta este captată, tratată și monitorizată, dar și despre importanța utilizării responsabile a acestei resurse vitale.
Pe parcursul întâlnirii, elevii au aflat informații despre captarea apei brute din surse subterane și de suprafață, despre etapele procesului de tratare a apei în stațiile de tratare, precum și despre rolul laboratoarelor de specialitate în verificarea permanentă a calității apei potabile care ajunge la robinetul consumatorilor.
Lecția a fost una extrem de interactivă, elevii participând cu entuziasm la experimentele chimice pregătite de specialiștii societății, prin care au descoperit, într-un mod atractiv și accesibil vârstei lor, importanța apei pentru sănătate și pentru viața de zi cu zi. De asemenea, copiii au primit sfaturi utile privind economisirea apei și protejarea acesteia împotriva poluării.
Societatea HIDRO PRAHOVA S.A. a fost reprezentată de inginer chimist Danusia Teșileanu, alături de echipa de comunicare și mass-media a societății.
Mulțumim conducerii Școlii Gimnaziale „George Coșbuc” din Ploiești și, în mod special, doamnei profesor pentru învățământ primar Monica Maria Șahanschi, pentru invitația adresată și pentru colaborarea care a făcut posibilă desfășurarea acestei activități educative.
Astfel de inițiative contribuie la formarea unei noi generații conștiente de importanța apei și de responsabilitatea pe care fiecare dintre noi o are în protejarea acestei resurse esențiale.
Societatea HIDRO PRAHOVA S.A. are deschiderea de a sprijini și pe viitor unitățile de învățământ care, în cadrul programelor educaționale dedicate dezvoltării durabile, doresc să ofere elevilor informații despre circuitul apei potabile, importanța protejării acestei resurse și activitatea desfășurată de operatorul regional de apă.
Serviciul Comunicare și Mass-Media
Ploiești, 06 martie 2026








