La presiunea lui Trump, compania din Hong Kong a vândut porturile cheie din Panama către Black Rock

Postat de pe 6 martie 2025

Hutchison CK, un conglomerat din Hong Kong, a anunţat marţi că a ajuns la un acord pentru vânzarea participaţiei sale într-un operator-cheie de porturi din Canalul Panama către un consorţiu susţinut de BlackRock Inc., după presiuni intense din partea preşedintelui american Donald Trump pentru a limita influenţa Chinei în regiune.

Tranzacţia, evaluată la 22,8 miliarde de dolari, include, pe lângă porturile din Panama, zeci de alte terminale portuare din diverse ţări. Vânzarea reprezintă un succes diplomatic major pentru Trump, cu doar câteva ore înainte ca acesta să susţină un discurs în faţa Congresului SUA, în care va evidenţia realizările din primele şase săptămâni ale celui de-al doilea mandat al său.

Trump a criticat în mod repetat prezenţa companiilor chineze şi din Hong Kong în Panama, iar oficialii americani au avertizat că controlul CK Hutchison asupra porturilor de la ambele intrări ale Canalului Panama reprezintă un risc pentru securitatea SUA. Trump a refuzat chiar să excludă posibilitatea unei intervenţii militare pentru a asigura controlul american asupra canalului.

sursă:  ziuanews.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background