Jurnalistul Marius Tucă împlinește 58 de ani: “Lumea nu știe nimic despre mine, din păcate sau din fericire”

Astăzi Marius Tucă împlinește 58 de ani. Celebrul jurnalist ne vorbește despre mama lui, omul pe care nu a vrut să îl dezamăgească niciodată. Aflăm și ce își dorește Marius Tucă de ziua lui.

Marius Tucă vrea să-și deschidă propria televiziune, Marius Tucă Vision

Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, celebrul jurnalist Marius Tucă mărturisește că nu ar renunța la nimic din viața lui, doar ar schimba unele lucruri. Ar sta mai mult cu fata lui, Daria și nu ar mai lucra niciodată în weekend. Discret cu viața privată, Marius Tucă ne povestește, totuși, când s-a îndrăgostit prima dată.

“Așa ar arăta o săptămână sabatică de vacanță”

La mulți ani, Marius Tucă. Sincer, ce-ți dorești cel mai mult, nu neapărat de ziua ta?

-Este o întrebare grea, la care acum nu am un răspuns. Cred că îmi doresc o vacanță în care să stau în casă, să citesc, să scriu, să mă uit la un film și să nu fac nimic altceva.

Să nu alerg de dimineața până seara, să nu am întâlniri, să nu stau pe telefon ca să știu în fiecare zi ce se întâmplă cu lumea. Cam așa ar arăta, pentru mine, un cadou perfect de ziua mea. Așa ar arăta o săptămână sabatică de vacanță.

Marius Tucă își amintește de copilărie

Cum îți petreceai ziua în copilărie?

-Am copilărit pe malul Dunării și al Oltului, acolo unde Oltul se varsă în Dunăre, la Islaz, de unde e mama. Toate zilele arătau la fel. Mă trezeam dimineața devreme și plecam la pescuit. Până seara târziu, la lăsarea întunericului, eram prin crânguri, bostănării, vii, prin bălți și păduri.

Seara, în jurul unei mese joase, rotunde, cu scaune mici și rotunde, luam cina care, de fiecare dată, se termina cu o lubeniță tăiată, abia adunată din grădină. Nu lipseau roșiile și brânza, asta era și mâncarea pe care luam când plecam la pescuit. Totul era crescut în grădină, totul era bio cum se spune acum.

“Am mers 20 de kilometri pe jos, toată noaptea”

Ai vreo amintire de ziua ta, vreo întâmplare de neuitat?

-Da, am o întâmplare. Mergeam la Corabia și luam o mașină să ne ducă la Islaz. Eram împreună cu vărul meu și am pierdut legătura cu el. Am mers 20 de kilometri, dacă nu mai mult, pe jos, toată noaptea.

Era vară și abia dimineața am ajuns la Islaz. Am văzut cerul, stelele, am auzit cum paznicii de la bostănării fluierau. A fost un drum pe care nu-l voi uita niciodată, cel mai frumos drum în mijlocul verii.

Marius Tucă, un tată împlinit: “Cea mai mare realizare a mea este Daria, cu tot ce înseamnă ea”

Care este cea mai mare realizare a ta în acești 58 de ani pe care-i împlinești astăzi?

-Cea mai mare realizare a mea este Daria, cu tot ce înseamnă ea. Faptul că a avut o copilărie minunată, alături de bunici, o iau ca pe o realizare a mea. A făcut școala pe care și-a dorit-o, la Londra. Daria însumează multe realizări, din toate punctele de vedere.

“Atunci când mă uit în oglindă, mă uit ca la un străin”

Cum era Marius Tucă la 20 de ani și cum este cel de acum? Ce ai câștigat și ce simți că ai pierdut?

-Am un poem în care spun că atunci când mă uit în oglindă, mă uit ca la un străin. Pe de altă parte, ca să fiu de o sinceritate totală, cred că celui de acum îi lipsește inconștiența specifică tinereții. Curajul de a se arunca în gol în orice împrejurare. Îi lipsește credința că lumea toată este atât de bună încât nimic și nimeni nu o poate schimba.

Ce am în plus acum și nu aveam la 20 de ani ar fi oglinda despre care spuneam, în care pot să mă uit din când în când și să redescopăr copilul de la 20 de ani. Sfatul meu pentru cei care vor să facă această comparație sau vor să-și aducă aminte de unde au plecat, cine au fost și cine sunt, este de să țină mereu în buzunarul de la piept această oglindă magică. Să fie ca o poartă care te poate face să călătorești în timp, din trecut în prezent și invers.

Marius Tucă, un jurnalist sincer: “Lumea nu știe nimic despre mine, din păcate sau din fericire”

Ce nu știe lumea despre tine și ai vrea să spui azi?

-Lumea nu știe nimic despre mine, din păcate sau din fericire. Se raportează la Marius Tucă Show de fapt. Se gândesc la băiatul cu bretele care făcea, în anii ’90, o emisiune tv unde executa politicienii pe bandă rulantă. Nu croșetez, nu mai fur nici portofele nici cireșe, dar scriu poezie, ceea ce am făcut mereu.

Din păcate nu mai pescuiesc, dar se întâmplă să visez, deseori, că mă aflu pe malul Dunării și ascult pădurea. Stând ore întregi în așteptarea, ce pretext minunat, peștelui cel mare.

Mai ai și alte vise frumoase?

-Un alt vis care se repetă mereu, din copilărie până azi, este văgăuna lui Alice din Țara Minunilor. Mă trezeam speriat cu gândul la mama, că nu mai găsesc ieșirea la suprafață. Poate suna ciudat sau nu, astăzi găsesc ieșirea, dar, uneori, m-aș întoarce în visul din copilărie să mai simt teama că nu mă mai pot întoarce niciodată lângă mama.

Dacă tot a venit vorba despre vise mai am unul, foarte frumos. Mă aflu în mijlocul unei redacții de ziar, de cotidian, asta după ce am făcut 22 de ani lucrul acesta. Mă aflu în mijlocul redacției, la propriu și la figurat, căutând un titlu și o fotografie pentru prima pagină. Mi-e dor de viața contra cronometru de atunci, de colegii mei, mi-e dor de prima pagină și de cititorii mei.

“Aș sta mai mult cu Daria, să nu mă trezesc că vorbește și eu să nu știu că vorbește”

Dacă ar fi să ștergi ceva din trecutul tău, la ce lucru sau întâmplare ai renunța?

-Nu știu dacă aș șterge ceva din trecutul meu. Mi-l asum cu toate, cu tot ce înseamnă el, cu mult mai multe bune decât au fost rele. Nu aș șterge, dar aș schimba. Aș sta mai mult cu Daria, să nu mă trezesc că vorbește și eu să nu știu că vorbește, să-mi spună “tată” și eu să nu știu că poate.

Nu aș mai lucra sâmbăta și duminica cu toate că am făcut-o cu o mare pasiune. Sfatul meu, pe care l-am primit cu mulți ani în urmă de la Ion Țiriac, pentru toți: vineri la prânz plecați oriunde vedeți cu ochii și reveniți luni pentru o nouă zi de muncă.

Dacă tot vorbim despre asta, aș fi vrut ca în anii 2000 să fac o televiziune a mea, la fel și un ziar, un cotidian. Dar nu este timpul pierdut, secolul abia a început.

Marius Tucă și mama lui, o relație specială: “Gândul că aș putea s-o dezamăgesc m-a făcut să reușesc”

Cum a fost perioada liceului? Te știau profesorii de timid sau de cel mai rebel?

-Eram și timid și revoluționar în același timp. Prietenii mei au rămas aceeași din perioada liceului. A fost o perioadă la fel de frumoasă precum copilăria. De fapt, a fost o a doua copilărie etapa aceea, a adolescenței. Până la urmă poezia mea este un amestec de copilării de la diferite vârste ale existenței mele.

Poezia mea adună iubiri, suferințe și prietenie, dar și dragostea părinților mei. Eu cred că am reușit, în primul rând, prin tot ce am făcut, să nu o fac de rușine pe mama. Gândul că aș putea s-o dezamăgesc vreodată pe mama m-a făcut să reușesc în cele mai mari provocări pe care mi le-a adus în față viața.

Când te-ai îndrăgostit prima dată?

-Prima amintire legată de îndrăgostit este undeva prin clasa întâi. Îmi aduc aminte că mergeam, nu mai țin minte dacă de mână sau nu, la cofetăria de lângă școală. Iar drumul până acolo, ca și drumul de pe stradă noastră, este pentru mine o călătorie universală. O călătorie infinită care nu se va termina niciodată.

Pentru cei care vor să știe mai multe despre această călătorie îi rog să citească o carte pe care am scris-o în câteva nopți, Un tren numit dorință.

O altă amintire frumoasă și dragă mie, apropo de prima îndrăgostire, este privitul nesfârșit al vitrinelor. Prin ele călătoream peste tot, cât puteau să cuprindă mințile și imaginația noastră.

Mai ții minte când ai câștigat primii bani? Și pe ce i-ai cheltuit?

-Da, la sfârșitul anilor ’80. Mi-am strâns bani din munca mea cinstită și mi-am cumpărat un pick-up și discuri. Altă fereastră prin care puteam să călătoresc și să văd o lume întreagă.

Răspunzând întrebărilor îmi dau seama că, înainte de a construi ceva concret, am construit multe ferestre prin care priveam și evadam în lumi imaginare și imaginate, în lumi dorite.

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? Cum ai reușit să mergi mai departe?

-Cel mai greu moment a fost moartea tatălui meu. Încă merg mai departe.

“Celebritatea este un fel de Fata Morgana”

A existat vreun moment în viața ta când celebritatea ți s-a urcat la cap?

-În fiecare zi și niciodată. Celebritatea este un fel de Fata Morgana pe care ai vrea s-o ai, dar de fiecare dată când vrei s-o atingi se destramă ca puful unei păpădii.

Spune-mi totul despre emisiune și proiectele de anul acesta.

-Cei care vor să mă vadă o pot face pe Gândul, acolo am emisiune în fiecare zi. Sper cât mai repede să existe o televiziune a mea, bineînțeles, care să se numească Marius Tucă Vision sau Marius Television (MTv).

O televiziune care să mă reprezinte în tot ceea ce sunt și reprezint eu astăzi. Așadar, în curând, fixați televizoarele dumneavoastră pe Marius Tucă Vision, adică viziunea lui Marius Tucă despre lume.

Sursa Fanatik