Jumătate dintre tinerii români vor să-și schimbe înfățișarea. Cât de periculoase sunt operațiile estetice

Postat de pe 19 octombrie 2024

Un studiu recent arată că peste 50% dintre tinerii români vor să-şi schimbe aspectul fizic, din cauza influențelor din mediul online. În acest mod, adolescenții din generațiile Z și Aplha vor să atragă atenția asupra lor pe rețelele de socializare. Specialiștii trag un semnal de alarmă asupra acestor comportate și spun că intervențiile estetice pot deveni periculoase, mai ales dacă corpul nu s-a dezvoltat complet.

Potrivit studiului făcut de Acnemy în perioada iulie-septembrie 2024, pe un eșantion de 100 de persoane cu vârste cuprinse între 12 și 20 de ani, 69% dintre respondenți au spus că sunt stresați din cauza corpului lor. Mai mult, 64% dintre tineri se tem de comentariile răutăcioase, iar 71% își doresc să-și îmbunătățească aspectul pielii. Medicii esteticieni confirmă și ei datele, justificând această dorință de schimbare, în unele cazuri chiar excesivă.

„E o mare problemă. Depinde ce solicită, dar mai întâi de toate trebuie căutată rădăcina acestei dorințe, pentru a înțelege de ce ajung ei la așa ceva. Citeam un articol în care se spunea că oamenii se tem să se expună pe social media pentru a nu se râde de ei, și atunci probabil din cauza acestui lucru, pentru că s-a râs de ei la un moment dat ajung să apeleze la aceste proceduri. Plus agresivitatea care este atât de mare în social media și faptul că ce se prezintă de multe ori nu e real. Pozele sunt foarte mult editate, vedem o poză 2D, nu vedem un video sau o prezentare tridimensională. Nu preferă naturalețea, își doresc buze mari, totul să fie mare și vizibil, pe principiul „dacă îmi fac ceva, să se vadă””, a declarat Angelica Banu, medic estetician.

Unii adolescenți pun presiuni uriașe pe părinți pentru a-i lăsa să-și modifice nasul, buzele, fie aspectul întregii fețe. Cu toate astea, specialiștii din domeniu spun că important nu e să se vadă urmele procedurii, ci un aspect îmbunătățit, care să completeze naturalețea, nu să distorsioneze trăsăturile. Înainte de toate, pacienții trebuie să înțeleagă și să conștientizeze riscurile la care se supun.

„Cel mai frecvent e vorba de nas mare sau absența sânilor la fete și urechi decolate. Astea sunt intervențiile care pot fi cerute înainte de vârsta de 18 ani. Nu sunt foarte multe solicitări, iar, dacă sunt, clar trebuie să existe o motivație, un complex de inferioritate, o dorință chiar, motivată de schimbarea aspectului fizic. E foarte dăunătoarea copierea. Trăim într-o lume destul de superficială, în care adolescenții își caută repere, mulți își doresc să fie acceptate în anumite cercuri, își fac griji și atunci sunt foarte expuși influenței acesteia. Ei nu au întotdeauna discernământ, vor acum, repede, își presează și părinții, care de multe ori cedează presiunilor și acceptă să vină cu copiii lor”, a spus Carmen Giuglea, medic estetician.

Psihologii vorbesc și de trendurile din mediul online care promovează modele mult prea exagerate, pe care tinerii le iau drept etalon. Așadar, într-un anumit punct poate interveni `Body dysmorphic disorder`(Tulburare dismorfică corporală), care este o percepție distorsionată asupra propriului corp, un subiect sensibil și de foarte multe ori greu de diagnosticat. Deși respectiva persoană nu are nicio problemă din punct de vedere fizic, ea are tendința de a-și găsi tot felul de defecte pe care va vrea să le corecteze cât mai repede cu putință.

„În primul rând, există reguli medicale, pentru că pot să apară complicații, rezultate neașteptate, iar vindecarea uneori poate fi dificilă. În perioada tânără, problemele se pot manifesta printr-o imagine de sine deformată, pentru că în această perioadă, modificarea aspectului fizic poate influența percepția de sine într-un mod negativ. De foarte multe ori, tinerii au așteptări nerealiste, se inspiră din online, își caută modele și vor să arate identic. Nu întotdeauna însă pot să aibă același rezultat și totul poate conduce la depresie, la anxietate, la căutarea altor intervenții. Influența media și idealurile de frumusețe căutate pot deveni o sursă de nefericire”, explică Keren Rosner, psiholog și psihoterapeut.

Multe modifică însă sunt ireversibile și poate să devină o problemă atunci când tinerii ajung la maturitate și regretă decizia. Responsabilitatea ar trebui așadar foarte bine cântărită în momentul inițial, chiar dacă impulsul și dorința imediată alungă orice sfat rațional oferit. Ajutorul psihologic, dar și sfaturile medicilor pot fi de mare folos, mai ales dacă cerințele sunt unele exagerate.

„Intervenția specialistului ar putea remedia felul cum se percepe adolescentul și să înțeleagă că, de fapt, el își dorește să fie o replică și uită că poate să-și formeze unicitatea și să-și întărească o personalitate puternică care ar putea fi mult mai mult apreciată. Ar fi util ca specialistul să colaboreze cu astfel de centre, însă scopul lor e de a avea clienți. Medicii ar trebui să refuze cerințele exagerate din partea tinerilor. Cred că standardele de frumusețe ar trebui să fie fixate pe individ, nu să fie general acceptate”, a mai adăugat psihologul.

Un studiu realizat de ParentsTogether pe tineri cu vârste cuprinse între 13-21 de ani a demonstrat că cei care folosesc filtre sunt mult mai predispuși să recurgă, mai târziu, la operații estetice. Potrivit studiului, cei nemulțumiți de aspectul fizic tind să petreacă mai mult timp pe rețelele de socializare.

sursă: ziuanews.ro


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background