Jessie Baneș: Ucise chiar sub nasul statului – Cum ignoră România violența domestică. 15 lovituri de cuțit, 3 copii orfani și un stat care nu face nimic

În ultimele luni, România a fost zguduită de mai multe cazuri tragice în care femei sau mame au fost ucise de partenerii lor de viață, în ciuda faptului că autoritățile știau de violența domestică la care erau supuse. Tragediile evidențiază un sistem care nu reușește să le protejeze, chiar dacă există legi și ordine de protecție.

Cazul recent din județul Teleorman a șocat întreaga țară: o femeie de 26 de ani, mamă a trei copii, a fost ucisă cu 15 lovituri de cuțit de fostul partener, în timp ce ținea în brațe copilul de doi ani. Agresorul fusese anterior reclamat pentru răpire și viol, iar instanța îi impusese un ordin de protecție. Cu toate acestea, autoritățile nu a putut să împiedice tragedia.

În primele șase luni ale anului 2025, peste 60.000 de femei au raportat violență domestică, iar 41 și-au pierdut viața din cauza agresorilor de sex masculin. Alte incidente recente includ crime în București, Timiș și Cluj, unde victimele fuseseră anterior înregistrate în sistemul de protecție, dar intervenția autorităților a fost insuficientă sau întârziată.

Legislația există, dar aplicarea ei lasă mult de dorit

Ordinele de protecție, monitorizarea agresorilor și intervențiile poliției sunt adesea superficiale sau limitate la acte administrative. În consecință, victimele rămân vulnerabile, iar agresorii, în cele mai multe cazuri, liberi să-și continue violența.

Ministerele implicate – Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați – au anunțat că „se implică”, dar, în practică, măsurile concrete lipsesc. Lipsa resurselor, coordonarea deficitară între instituții și implementarea ineficientă a măsurilor de protecție transformă promisiunile în simple declarații de presă – doar să nu arate cetățeanul de rând cu degetul către ei.

Ca femeie și viitoare mamă, nu pot să nu mă gândesc la frica și durerea acestor femei. Mă doare sufletul să văd cum sunt ucise de partenerii lor, în timp ce statul și instituțiile care ar trebui să le protejeze privesc de la distanță. Este o realitate cruntă, care nu poate fi ignorată: viața lor contează și ar trebui să fie apărată, dar în loc de protecție primesc formalități și declarații goale.

Instituțiile fac declarații de presă și anunță implicare, dar în practică nu ridică niciun deget. Intervențiile sunt adesea tardive sau simbolice, iar ordinele de protecție, monitorizarea agresorilor sau resursele pentru victime rămân ineficiente. Tot ce se vede în spațiul public este o “aparentă” acțiune, făcută mai degrabă „de gura românilor”, decât cu scop real de prevenție.

Această ineficiență ucide. Fiecare femeie pierdută este o tragedie a întregii societăți. Trebuie să conștientizăm că violența domestică nu este o problemă „privată” și că simpla existență a legii nu este suficientă. Este nevoie de acțiune concretă, rapidă, coordonată și eficientă, pentru ca femeile să poată trăi în siguranță.

Nu putem rămâne indiferenți. Este datoria noastră, ca societate, și a autorităților să protejăm viețile vulnerabile, să oferim sprijin real și să nu lăsăm victimele să fie ignorate până când tragedia se consumă. Aceasta este lecția pe care o cerem de la stat: implicare reală, nu vorbe goale!