Isteria Tiktok – AUR vs ipocrizia guvernanților

Postat de pe 25 martie 2024

Autor: Oana-Medeea Groza

În emisiunea sa de pe Radio Gold FM, jurnalista Iosefina Pascal a prezentat preocupările extrem de importante ale reprezentanților partidelor de guvernământ, care vor să interzică TikTok-ul în România, dar nu din cauza conținuturilor toxice pentru copii și tineri, ci pentru că și-ar face AUR-ul campanie pe această platformă…

Liberalul Rareș Bogdan se agită să interzică aplicația Tik Tok în România, pentru a bloca partidele suveraniste din a ajunge la tinerii țării. PNL este unul dintre partidele care își fac campanie prin intermediul acestor platforme online. Este absolut penibil și ipocrit să acuzi AUR-ul că-și răspândește „propaganda” pe TikTok, în timp ce chiar liberalii și social-democrații folosesc rețelele de socializare pentru a ajunge la publicul tânăr și nu numai. De exemplu, Alina Gorghiu este una dintre politicienele care postează frecvent pe TikTok; când era președinta Senatului, posta des filmulețe, inclusiv cu tineri, pe conturile Senatului.

Aplicația TikTok într-adevăr este o problemă în ceea ce privește colectarea datelor cu caracter personal și răspândirea de conținut toxic pentru copii, cum ar fi: promovarea operațiilor estetice pentru a avea înfățișarea „perfectă” sau pentru a-ți schimba genul, investițiile în cryptomonede pentru a ajunge milionar rapid ș.a.m.d.. Nu este o problemă dacă partidele, indiferent de culoarea politică, își fac campanie pe social media, pentru că aplicațiile din mediul online au devenit un spațiu public virtual. E o aberație totală ca PSD și PNL să ceară interzicerea AUR-ului pe rețelele de socializare, în speță pe TikTok, în timp ce chiar reprezentanții liberalilor și ai social-democraților folosesc aceste platforme. Nu este normal și corect să fie interzis TikTok-ul ca atare în România doar pentru că peneliștilor și pesediștilor nu le convine că un partid din opoziție exploatează neajunsurile partidelor de guvernământ și deciziile proaste ale acestora și își expun propriile viziuni sau planuri politice pe această aplicație.

Aceiași politruci susțin că pe TikTok și social media se răspândesc fake news-uri, dar nu observă fake news-urile propagate de „postacii” lui Coldea. Grupul lui Coldea, format de băieții de la CryptoData, infractori ce au comis fapte grave de-a lungul ultimilor ani, după cum a demonstrat jurnalista Iosefina Pascal, se ocupă, mai nou, și de crearea de știri false. Au creat de la zero și apoi au răspândit un fake news care le vizează pe jurnalistele Iosefina Pascal și Anca Alexandrescu. Iosefina Pascal a depus o plângere penală împotriva lor la DIICOT, demonstrând multiplele fapte penale săvârșite de aceștia și prezentând falsurile informatice folosite de ei. „Momentan, hackerii lui Coldea scapă nepedepsiți, în timp ce un partid din opoziție, care atacă guvernarea dezastruoasă, trebuie interzis pe TikTok și probabil pe toate platformele unde ar putea să câștige capital electoral. Sesizați ipocrizia?”, a fost problema scoasă în evidență de Iosefina Pascal la finalul emisiunii.

Emisiunea „Scamatoriile Iosefinei”, prezentată de Iosefina Pascal, se difuzează de luni până joi de la ora 16, la Radio Gold FM. Înregistrările integrale pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Radio Gold FM România, dar și pe platforma goldtv.


Opiniile cititorului

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Melodia actuala

Titlu

Artist

Background